Real Madrid s-a impus cu 2-1 în fața lui Inter, într-un meci din prima rundă a fazei ligii din Champions League.
Inter a primit golul de 1-0, după ce începuse excelent partida de pe „Santiago Bernabeu”. O greșeală la construcție a dus la golul marcat de Mbappe după ce a fost servit de Brahim Diaz.
Al doua reușită a venit după gafa portarului Martinez, de care a profitat Valverde. Inter a redus din diferență în minutul 77 prin golul lui Carlos Augusto, dar a fost prea puțin.
Cristi Chivu, decizii clare după înfrângerea cu Real Madrid
Antrenorul român este decis să facă mai multe schimbări pentru meciul cu Udinese de pe teren propriu din Serie A, conform celor de la FC Inter News.
Concret, Cristi Chivu vrea să schimbe aproape toate linia de fund formată din trei apărători, pentru a-i titulariza pe John Stones și Manuel Akanj.
Presa italiană a dezvăluit că Benjamin Pavard și Yann Bisseck ar fi cei doi stoperi care vor trece pe banca de rezerve pentru meciul din campionat cu Udinese, iar sigurul „supraviețuitor” dintre cei trei fundași ar urma să fie Alessandro Bastoni.
Samuele Inacio, dorit de Inter Milano și Juventus Torino
Ambii giganți din Serie A și-au manifestat interesul pentru adolescent în timpul verii și l-au păstrat în vizor, conform jurnalistului Nicolo Schira.
Inacio se află la Dortmund de când a părăsit-o pe Atalanta pentru a se alătura centrului de copii și juniori al clubului german în 2024.
El evoluează în special pe postul de al doilea vârf, însă poate acoperi și pozițiile de atacant central și mijlocaș ofensiv.
La doar 18 ani, două luni și o zi, Samuele Inacio a debutat pentru naționala Italiei într-un amical disputat împotriva reprezentativei din Luxemburg, câștigat de „Squadra Azzurra” cu 1-0.
Samuele Inacio a adunat pentru Borussia Dortmund 10 meciuri oficiale, în care a marcat trei goluri. Site-ul de specialitate Transfermarkt îl cotează la 15.000.000 de euro.
CV-ul lui Samuele Inacio
- Borussia Dortmund - 10 meciuri, trei goluri
- Borussia Dortmund II - nouă meciuri, două goluri
- Borussia Dortmund U19 - 36 de meciuri, opt goluri
- Borussia Dortmund UEFA U19 - 11 meciuri, două goluri
- Borussia Dortmund U17 - trei meciuri, un gol
- Atalanta U17 - 14 meciuri, șase goluri
- Italia - o selecție
- Italia U19 - o selecție, un gol
- Italia U18 - două selecții
- Italia U17 - 20 de selecții, 13 goluri
- Italia U16 - cinci selecții, două goluri
- Italia U15 - 11 selecții, șapte goluri