Cristi Chivu a reușit să îl convingă pe Giovanni Leoni să își prelungească contractul cu Parma Calcio până în vara lui 2029.
Tânărul fundaș italian, care a ajuns la club în august 2024, a impresionat rapid și a devenit cel mai tânăr apărător din istoria Parmei care a marcat în Serie A, la doar 18 ani și 50 de zile, în meciul cu Cagliari, partida în care internaționalul român Florinel Coman a marcat la debut.
Leoni: „Deja mă simt ca acasă”
După semnarea prelungirii, Giovanni Leoni a declarat că se simte deja legat de Parma și că este convins că echipa este locul ideal pentru a-și continua dezvoltarea.
"Îmi place foarte mult orașul, fanii sunt extraordinari, iar ziua debutului în Serie A a fost o mare emoție pentru mine. Mulțumesc președintelui Kyle J. Krause și clubului pentru această oportunitate", a spus tânărul pentru site-ul clubului.
Cotat la 4,5 milioane de euro, fundașul a strâns deja șapte meciuri în tricoul Parmei. Acesta a venit de la Sampdoria, unde a strâns 12 meciuri pentru echipa mare.