Tehnicianul român, instalat pe banca tehnică a campioanei Italiei în vara acestui an, traversează un moment de grație. După 16 etape scurse din actuala stagiune, Chivu domină nu doar clasamentul punctelor, unde Inter este lider, ci și pe cel al aprecierilor individuale. Analiza notelor primite etapă de etapă îl poziționează pe fostul căpitan al „tricolorilor” pe prima treaptă a podiumului, cu o medie impresionantă de 6.53 obținută în cele 15 meciuri în care a fost notat (Inter are un meci mai puțin disputat).

Peste revelația Fabregas și veteranul Allegri

Lupta la vârf este extrem de strânsă, însă Chivu a reușit să se mențină în fața unor rivali redutabili. Imediat sub român se află revelația Cesc Fabregas, care face minuni pe banca lui Como, și experimentatul Massimiliano Allegri, revenit la Milan. Ambii tehnicieni au încheiat anul cu o medie de 6.50, fiind principalii urmăritori ai antrenorului interist în acest top al eficienței și al consistenței, realizat de TMW.

Top 5 este completat de Daniele De Rossi (Genoa), cu o medie de 6.33, și de Davide Nicola (Cremonese), notat cu 6.31, tehnicieni care au reușit să scoată maximum din loturile pe care le au la dispoziție.

Giganții Italiei, puși la respect

Diferența dintre Chivu și restul „greilor” din Serie A este una considerabilă la momentul tragerii liniei de final de an. Luciano Spalletti, aflat la cârma lui Juventus, ocupă poziția a șasea cu o medie de 6.29, în timp ce Antonio Conte, artizanul actualului Napoli, se regăsește abia pe locul 8, cu nota 6.27.

Mai jos în clasament, pe locul 9, apare Gian Piero Gasperini (Roma), cu 6.22, semn că stilul său ofensiv nu a convins pe deplin în această primă parte a campionatului. Paolo Vanoli (Fiorentina) închide lista cu o medie modestă de 5.67.

1. Cristian Chivu (Inter) 6.53 (15 meciuri)
2. Cesc Fàbregas (Como) 6.50 (15)
3. Massimiliano Allegri (Milan) 6.50 (15)
4. Daniele De Rossi (Genoa) 6.33 (6)
5. Davide Nicola (Cremonese) 6.31 (16)
6. Luciano Spalletti (Juventus) 6.29 (7)
7. Vincenzo Italiano (Bologna) 6.27 (15)
8. Antonio Conte (Napoli) 6.27 (15)
9. Gian Piero Gasperini (Roma) 6.22 (16)
10. Fabio Pisacane (Cagliari) 6.16 (16)
11. Fabio Grosso (Sassuolo) 6.16 (16)
12. Eusebio Di Francesco (Lecce) 6.13 (15)
13. Maurizio Sarri (Lazio) 6.06 (16)
14. Paolo Zanetti (Hellas Verona) 6.03 (15)
15. Alberto Gilardino (Pisa) 6.00 (16)
16. Raffaele Palladino (Atalanta) 6.00 (5)
17. Carlos Cuesta (Parma) 5.97 (15)
18. Marco Baroni (Torino) 5.91 (16)
19. Kosta Runjaić (Udinese) 5.84 (16)
20. Paolo Vanoli (Fiorentina) 5.67 (6)