Ciprian Tătărușanu, revenire cu dreptul în Seria A. Meci spectaculos câștigat de AC Milan, în minutele de prelungire 

Ciprian Tatarusanu AC Milan Empoli Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 23:30
Data actualizarii: Sambata 01 Octombrie 2022, 23:53

AC Milan s-a impus cu 3-1 în partida jucată în deplasare, cu Empoli. 

Revenit în poarta campioanei din Serie A după accidentarea lui Mike Maignan, Ciprian Tătărușanu a avut o prestație solidă, singurul gol pe care l-a luat, fiind în minutul 92, după lovitura liberă transformată de Nedim Bajrami. 

Scorul a fost deschis în minutul 79, de Ante Rebic, apoi a urmat egalarea celor de la Empoli, prin Bajrami. Minutele de prelungire ale partidei au fost spectaculoase, AC Milan reușind să obțină toate cele trei puncte în doar trei minute, după golurile din minutele 94, respectiv 97 ale lui Fode Ballo-Toure și Rafael Leao. 

După acest succes, AC Milan a urcat pe locul trei în Serie A, cu 17 puncte, la trei puncte diferență față de liderul Napoli. Empoli se află pe poziția 14, cu șapte puncte. La gazde, Răzvan Marin a fost introdus în repriza secundă. 

În sezonul trecut, Ciprian Tătărușanu a fost folosit de Stefano Pioli în nouă meciuri - trei în grupele Ligii Campionilor și șase în serie A - atunci când titularul Mike Maignan a fost accidentat.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!