"Asta e o întrebare care mă pune în dificultate!" Cristi Chivu a dat până la urmă răspunsul 

cristi chivu chivu - intrebare cristi chivu - inter primavera Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Iunie 2022, 16:41
Data actualizarii: Sambata 04 Iunie 2022, 16:54
Cristi Chivu a câștigat marți campionatul Primavera cu Inter U19, după ce formația sa a învins-o în finala campionatului pe AS Roma U19, scor 2-1.

"Cui îi dedici titlul cu Inter Primavera?", a fost întrebat Cristi Chivu, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport. Reșițeanul în vârstă de 41 de ani a admis că e prins pe contre-pied, însă în cele din urmă a răspuns.

Chivu, mostră de sinceritate

"Asta e întrebarea care mă pune cel mai mult în dificultate. Dacă spun clubului, pare că urmăresc un avantaj. Dacă spun familiei - oricine s-ar aștepta să zic asta pentru că ei știu (n.r. - membrii familiei - Adelina și cele două fete) cel mai bine sacrificiile făcute, m-au suportat întotdeauna.

Ca să fiu sincer,bdedic titlul staffului meu, am făcut împreună o muncă extraordinară - de la conducerea lui Inter Primavera, până la colegii mei", a precizat fostul mare fotbalist al naționalei României.

Echipa lui Cristi Chivu a cucerit titlul cu nr.10. Fostul căpitan al naționalei României se află pe banca celor de la Inter Primavera din 2021.

  • Chivu a evoluat la Inter în perioada 2007-2014
  • A jucat 115 partide și a înscris trei goluri
  • 75 de selecții a strâns în naționala României
  • 26 octombrie e ziua în care va împlini 42 de ani
  • 1,84 m e înălțimea fostului fotbalist care putea juca fundaș stânga, fundaș central și mijlocaș defensiv

Cristi Chivu, campion după un meci dramatic

În finala play-off-ului, echipa lui Chivu a învins AS Roma, scor 2-1, după prelungiri. Finala s-a disputat la Reggio Emilia, pe stadionul lui Sassuolo, iar AS Roma, câștigătoarea sezonului regulat, a deschis scorul în minutul 70, prin fundașul spaniol Javier Vicario.

Inter a trimis meciul în prelungiri grație reușitei mijlocașului Cesare Casadei, din minutul 81. Golul victoriei a fost înscris de mijlocașul bulgar Nikola Iliev, în minutul 97. Decarul nerazzurilor a pătruns excelent în careu, a fentat un adversar și a finalizat cu un șut în forță.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!