Vezi cu cine va juca Oltchim in grupele Ligii Campionilor!

Oltchim Ramnicu Valcea Rulmentul Brasov Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Iunie 2009, 22:06
Data actualizarii: Miercuri 24 Iunie 2009, 22:35

Campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea, va evolua in grupa C preliminara a Ligii Campionilor, impotriva formatiilor Gyo ETO (Ungaria), SD Itxako (Spania) si castigatoarea grupei 2 din turul secund, conform tragerii la sorti de miercuri, de la Viena.

In grupa 2 din turul secund se afla echipele: Zvezda Zvenigorod (Rusia), RK Olimpija (Slovenia), SKP Bratislava (Slovacia) si inca o echipa din turul 1 preliminar. Castigatoarea grupei va evolua in grupa C preliminara, alaturi de Oltchim.

La formatia SD Itxako joaca si romanca Cristina Mihai.

Meciurile din faza grupelor preliminare, in care va juca Oltchim, se vor desfasura intre 24 octombrie si 17 ianuarie. Primele doua clasate se vor califica in grupele principale, iar ocupantele locurilor trei vor continua in optimile Cupei Cupelor.

Obiectivul echipei Oltchim pentru 2009-2010 este jucarea finalei Ligii Campionilor.

La feminin, handbalul romanesc va mai fi reprezentat de vicecampioana Rulmentul Brasov, care va evolua in grupa 1 din turul secund al competitiei, cu formatiile Byasen (Norvegia), SPR Lublin SSA (Polonia) si ocupanta locul doi din grupa A din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Meciurile echipei brasovene se vor juca in sistemul turneu, intre 2 si 4 octombrie, iar prima clasata se va califica in faza grupelor, in care este angrenata direct Oltchim.

La tragerea la sorti de la Liechtenstein Museum din Viena, echipa valceana s-a aflat in urna a doua valorica (din patru).

Presedintele CS Oltchim Ramnicu Valcea, Ioan Gavrilescu, a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca formatia valceana "a picat nici prea bine, nici prea rau", in grupa C preliminara a Ligii Campionilor la handbal feminin.

"Am picat la mijloc, nici prea bine, nici prea rau", a afirmat Gavrilescu.

"Nu este o grupa nici prea prea, nici foarte foarte. Era mai bine in Grupa A sau in Grupa B dar era foarte rau in Grupa D, cu Dinamo Volvograd, Buducnost si FCK Copenhaga. Sincer spun, m-am ferit foarte tare de Buducnost. In opinia mea noi ne vom lupta pentru cel de-al doilea loc calificant cu Zvezda si Itxako dar cred ca pornim cu prima sansa. Cred ca putem spera inclusiv la primul loc in conditiile in care vom juca in primele trei etape cu Gyor pentru ca Gorbitz este accidentata si revine abia in primavara. Din punct de vedere al deplasarilor nu este tocmai bine, vom face doua deplasari lungi, in Rusia si Spania si una aproape, in Ungaria", a spus Gavrilescu.

 

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!