Șapte echipe românești în EHF European League! Când își află adversarele formațiile noastre

Steaua Bucuresti EHF European League Minaur Baia Mare Potaissa Turda SCM Ramnicu Valcea Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 08:36
Data actualizarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 08:38

Reprezentantele țării noastre sunt Minaur Baia Mare, HCDS Constanţa, Potaissa Turda și Steaua la masculin, Gloria Buzău, SCM Râmnicu Vâlcea și Măgura Cisnădie la feminin.

Patru echipe româneşti de handbal masculin şi trei de handbal feminin vor lua startul în ediţia 2022-2023 a EHF European League. EHF a anunţat, marţi, participantele şi programul competiţiei.

Masculin: Steaua intră direct în turul 2

În primul tur al competiţiei vor intra şi echipele Minaur Baia Mare, HCDS Constanţa şi Potaissa Turda, iar în turul secund Steaua Bucureşti.

În total, 46 de echipe s-au înscris în noua ediţie a competiţiei.

Primul tur programează meciuri în 27-28 august (tur) şi 3-4 septembrie (retur).

În grupe sunt calificate direct 24 de echipe, prima etapă fiind programată în 25 octombrie. Primele patru clasate se vor califica apoi în optimi, cu meciuri în dublă manşă eliminatorie (21 şi 28 martie 2023). Vor urma sferturile de finală (11 şi 18 aprilie) şi Turneul Final Four (27-28 mai).

Feminin: SCM Râmnicu Vâlcea și Măgura Cisnădie, direct în turul 3

La feminin, România va avea trei reprezentante în aceeaşi competiţie: Gloria Buzău în turul 2, respectiv SCM Râmnicu Vâlcea, Măgura Cisnădie în turul 3.

În total, 37 de echipe vor lua startul.

Turul 2 programează meciuri în 8-9 şi 15-16 octombrie, iar turul 3, pentru calificarea în faza grupelor, în 3-4 şi 10-11 decembrie.

Meciurile din faza grupelor vor debuta în 7-8 ianuarie 2023, urmate de sferturi în luna martie, respectiv de Turneul Final Four în 13-14 mai.

Tragerea la sorţi a meciurilor din primul tur la masculin şi turul secund la feminin va avea loc în 19 iulie.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!