„Am jucat handbal pentru că ne plăcea enorm acest sport. Cu banii pe care i-am primit pentru titlul mondial din 1970, am reușit să ne luăm câte un televizor Opera, alb-negru. Noi nu jucam cu gândul la prime și la salarii, cum se întâmplă acum cu mulți dintre jucători.” Sunt cuvintele lui Ștefan Birtalan, un monument al handbalului românesc, golgheter al Campionatului Mondial 1974 din RDG.
Așa era lumea în care trăia Ștefan Birtalan. O lume simplă, dar corectă, o lume în care jucătorii își respectau meseria, munceau la antrenamente „până curgea apa pe ei” - cum povestea eroul nostru -, 9 luni pe an în cantonamente, cu numai două zile libere la două săptămâni, când li se permitea să-și vadă familiile.
Dar așa am ajuns cei mai buni din lume! Și nu o dată, ci de 4 ori! În 1961, 1964, 1970 și 1974, România cucerea titlul suprem! În anii 60, cu generația lui Ivănescu, Oțelea, Covaci și Gruia, apoi cu cea a lui Penu, Gațu, Ghiță Licu, Gunesch, Goran și Birtalan. Jucători fantastici, echipe minunate, la care mai visăm și astăzi, după mai bine de o jumătate de secol.
Două titluri mondiale, trei medalii olimpice și Cupa Campionilor Europeni!
Birtalan a făcut parte din generația de aur care a dominat lumea handbalului în anii 70, cucerind cu România titlul mondial în 1970 și 1974 și trei medalii olimpice (bronz în 1972 și 1980, argint în 1976)! Plus Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București în 1977!
După 40 de ani, în 2015, invitat la prima ediție a Sports Business Academy, Ștefan Birtalan a spus o poveste de altădată cu eroi supranaturali, dar modești, o poveste care nu trebuie uitată niciodată. Birtalan ne-a adus aminte că noi, românii, am fost mari odată.
Dar ce făceau băieții de atunci de au ajuns atât de mari? În primul rând, mâncau bine! Apoi, se odihneau bine, nu pierdeau nopțile. Și, după cum am scris mai sus, se antrenau de rupeau podeaua.
O singură dată în bar, după ce a câștigat titlul mondial!
Rememorăm ce spunea cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 și 1977: „Noi mâncam bine și nu prea ne accidentam. Mă întreb de ce actualii handbaliști se accidentează atât de des. Trebuie să fii atent la ce oră te culci, cât te odihnești și ce mănânci. Pe vremea lui Ceaușescu, erau doar două baruri în București, iar unul s-a dărâmat la cutremur. Eu am fost o singură dată în bar când jucam, după ce am câștigat Campionatul Mondial, ne invitase Viorel Păunescu. Acum sunt sute de baruri, cluburi. Nu zic să nu te duci deloc, dar, pentru a fi un sportiv de top, trebuie să ai grijă și la aceste aspecte”.
„Eu și acum, la vârsta asta, aș juca pentru națională”, spunea Bibi Birtalan la SBA, pe atunci la 67 de ani, cu o scânteie de mândrie în ochi. A fost o lecție de sacrificiu și pasiune, o punte peste timp și poate un îndemn către noile generații de sportivi: „Noi am putut. De ce nu încercați și voi?”
Ștefan Birtalan ar fi făcut azi 77 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
