Debut RATAT pentru HCM in Liga Campionilor: HCM 23-33 HC Zagreb!

HCM Constanta HC Zagreb Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Septembrie 2010, 21:04
Data actualizarii: Joi 23 Septembrie 2010, 21:09

Campioana Romaniei la handbal masculin, HCM Constanta, a debutat cu o infrangere, joi, in grupa D a Ligii Campionilor, in fata reprezentantei Croatiei, HC Zagreb, scor 23-33 (9-15).

Croatii au venit la Constanta decisi sa debuteze cu un succes, cu vedeta Ivano Balici in prim-plan, dar dupa 5 minute scorul a fost deschis de gazde, dupa un contraatac al lui Toma. HC Zagreb a preluat insa rapid fraiele jocului, 2-6 (min. 13), mai ales dupa intrarea pe teren a lui Balici, care nu a fost titular. Croatii au dominat meciul fara drept de apel (5-10, min. 20), un incident petrecandu-se in minutul 21, cand Jakov Gojun l-a lovit la nivelul gatului pe Csepreghi, primind direct cartonas rosu. La pauza, scorul a fost 15-9 pentru croati.

Campioana Romaniei a facut eforturi in repriza secunda pentru a echilibra partida, dar nu a avut sansa in fata unui sistem de joc mult mai precis al adversarilor, care au "lovit" de multe ori pe contraatac, dar au avut si un portar - bosniacul Sego - in zi de gratie (13-23, min. 43). Scor final, 33-23 pentru HC Zagreb. Fanii constanteni au fost marcati de rezultatul cu HC Zagreb, scandand inca din minutul 40 "Demisia, demisia", la adresa antrenorului Jovica Cvetkovici.

Marcatorii HCM au fost Csepreghi 7, Muresan 6, Sabou 2, Toma 2, Mocanu 2, Schuch 1, Onyejeke 1, Adzici 1, Angelovski 1, in timp ce pentru croati s-a remarcat Ljubo Vukici, cu 13 goluri. Ivano Balici a marcat de patru ori.
Tot in grupa D s-au disputat, miercuri, partidele HC St. Petersburg-HC Bosna Sarajevo, scor 32-27, si Renovalia Ciudad Real-SG Flensburg-Handewitt 27-19.

Programul echipei constantene in grupa D este urmatorul: SG Flensburg-Handewitt-HCM Constanta (2 octombrie), Renovalia Ciudad Real-HCM Constanta (10 octombrie), HCM Constanta-HC Bosna Sarajevo (14 octombrie), HCM Constanta-HC St. Petersburg (18 noiembrie).

Meciurile retur din grupa D se vor derula incepand cu 24 noiembrie, urmand a se incheia in 5 martie 2011. In 3 martie, campioana Romaniei va juca ultimul meci din grupa D, pe teren propriu, cu Renovalia Ciudad Real, finalista editiei trecute.

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!