Nadia Comăneci face un excelent PR României pe toate meridianele lumii și e invitată la gale de top, unde vorbește de fiecare dată și despre sportivii mari ai țării și despre cum România rămâne o fabrică de campioni în multe disicipline.
Stabilită în Oklahoma, Nadia Comăneci a fost prezentă la Gala Laureus de la Madrid.
„Paşte Fericit tuturor românilor de pretutindeni. Anul acesta Paştele mă prinde la Madrid, unde vom sărbători Gala Laureus 25 de ani. Îmi aduc aminte în anul 2000, când eram împreună pe scenă cu Nelson Mandela şi a spus aceste cuvinte fabuloase: „Sportul are puterea să schimbe lumea”. Şi aşa este. Împreună cu 35 de legende internaţionale vom petrece această sărbătoare minunată şi vom onora cu premii cei mai buni sportivi ai anului. Numai bine. Sănătate. Paşte fericit!”, a scris Nadia, într-o postare în social media.
- Laureus World Sports Awards este o ceremonie anuală de premiere care onorează persoanele şi echipele din lumea sportului, precum şi realizările sportive din cursul anului.
- Prima ceremonie a avut loc în mai 2000, iar gala laureaţilor pentru anul 2024 are loc luni, la Madrid.
Atletul Armand „Mondo” Duplantis şi gimnasta Simone Biles, campioni olimpici la Paris 2024, au fost încoronaţi luni ca fiind Sportivii Anului 2024 la ceremonia de decernare a Premiilor Laureus.
Săritorul cu prăjina suedez, de origine americană Armand „Mondo” Duplantis şi gimnasta americană Simone Biles au fost luni vedetele ceremoniei de decernare a premiilor Laureus World Sports, la Madrid. Atletul suedez şi gimnasta americană au fost votaţi Sportivii Anului 2024, după ce au câştigat medaliile de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Duplantis îi urmează jucătorului sârb de tenis Novak Djokovic, câştigătorul din 2023, în timp ce Biles preia ştafeta de la fotbalista spaniolă Aitana Bonmati. Este pentru a patra oară când Biles primeşte acest onorant trofeu, după 2017, 2019 şi 2020.