Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, la proba de la sol, însă se pare că gimnastei îi va fi luată medalia după ce Tribunalul Federal Elvețian le-a dat câștig de cauză americanilor.

Ana Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris

Inițial, Ana Maria Bărbosu a încheiat concursul pe podium, însă, după o contestație depusă de americani, românca a fost detronată de Jordan Chiles.

Federația Română de Gimnastică și Ana Bărbosu au mers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și au argumentat că echipa lui Jordan Chiles a depus contestația în afara timpului regulamentar.

Instanța de la Lausanne i-a dat dreptate Anei și a trimis o recomandare pentru Federația Internațională de Gimnastică să rectifice clasamentul, iar lui Chiles să i se ofere nota inițială. FIG s-a conformat recomandărilor TAS, astfel că Jordan Chiles a coborât pe locul cinci, Ana Bărbosu a urcat pe locul trei, iar Sabrina Voicu, pe locul patru.

După verdictul primit de la TAS, Jordan Chiles și Federația Americană de Gimnastică s-au considerat nedreptățiți și s-au adresat la Tribunalul Federal Elvețian, singura cale de atac a deciziei TAS. Conform Golazo, Tribunalul Federal Elvețian a întors cazul spre rejudecare, astfel că TAS va trebui acum să reanalizeze probele video. Astfel, judecătorii TAS fie vor ține cont de cronometrul oficial, iar medalia se va întoarce la gâtul Anei Bărbosu, fie vor lua în considerare proba video pusă la dispoziție de Netflix, în care Cecile Canqueteau-Landi, antrenoarea lui Jordan Chiles, apare la masa juriului în mai puțin de un minut, termenul limită în care poate fi depusă o contestație.