Preşedintele de onoare al clubului german de fotbal Bayern Munchen, Uli Hoeness, a cumpărat acţiuni la FC St. Pauli şi prin urmare deţine o mică parte din stadionul grupării din Hamburg, Millerntor Stadium, conform DPA.

''Salvatorul devine membru'', a transmis, vineri, clubul St Pauli într-o declaraţie, făcând referire la rolul lui Uli Hoeness în ce priveşte sprijinirea clubului din Hamburg.

Clubul St Pauli a declarat că sunt peste 19.000 de membri în această cooperativă care au cumpărat acţiuni în valoare de 23,5 milioane de euro. Planul a fost realizat anul trecut pentru a reduce datoriile şi pentru a creşte investiţiile.

Cum a salvat-o Uli Hoeness pe St. Pauli

În anul 2003, Bayern Munchen a jucat un meci amical pe stadionul lui St. Pauli ajutând clubul din Hamburg care se chinuia din punct de vedere financiar. Toate încasările din 'Meciul de Salvare' au mers către clubul St. Pauli, Uli Hoeness fiind la acel moment manager general al lui Bayern.

Potrivit comunicatului clubului St. Pauli, preşedintele grupării, Oke Gottlich, i-a mulţumit lui Uli Hoeness pentru acest ajutor, care a fost acordat în ciuda diferitelor modele de afaceri şi de palmares ale celor două cluburi, subliniază Agerpres.

''În ciuda tuturor diferenţelor dintre cluburi, relaţia este caracterizată de respect. Prietenia dintre grupurile de suporteri arată de asemenea că este foarte important să nu accentueze diferenţele, ci similarităţile'', potrivit comunicatului.

Cele două echipe se vor întâlni în campionat, sâmbătă, pe stadionul din Munchen.