VIDEO Harry Kane o salvează în minutul 87 pe Bayern Munchen de rușinea sezonului! Rezultat inexplicabil pe ”Allianz Arena”

Harry Kane o salvează în minutul 87 pe Bayern Munchen de rușinea sezonului! Rezultat inexplicabil pe ”Allianz Arena” Bundesliga

Surpriză mare în ultima etapă din Bundesliga.

Bayern Munchen, campioana en-titre a Germaniei, a cedat primele puncte pe teren propriu de la debutul actualei ediţii din Bundesliga, fiind ţinută în şah, scor 2-2, de "lanterna roşie" FSV Mainz, duminică, în etapa a 14-a a sezonului.

Bayern Munchen, doar 2-2 acasă cu ultima clasată Mainz

Bayern a deschis scorul în minutul 29, prin puștiul de 17 ani Lennart Karl, însă oaspeţii au egalat în prelungirile primei reprize, prin polonezul de 18 ani Kacper Potulski (45+1), iar apoi au trecut în avantaj după pauză, printr-un gol marcat de Lee Jae-sung (67).

Bavarezii au fost salvaţi de la înfrângere pe Allianz Arena de golgheterul englez Harry Kane, care a transformat un penalty în minutul 87.

Acest pas greşit nu o afectează însă prea mult în clasament pe Bayern Munchen, lider autoritar cu 38 de puncte şi un avans de nouă lungimi faţă de ocupanta locului secund, RB Leipzig, care s-a înclinat vineri pe terenul formaţiei Union Berlin (scor 1-2), în prologul etapei.

FSV Mainz, învinsă de Universitatea Craiova în actuala ediţie a competiţiei Conference League (0-1, în Bănie, pe 27 noiembrie), ocupă în continuare ultimul loc al clasamentului, cu 7 puncte.

Rezultatele și marcatorii din etapa 14 din Bundesliga

Vineri

Union Berlin - RB Leipzig 3-1

Au marcat: Oliver Burke (57), Ilyas Ansah (63), Skarke (90+3), respectiv Tidiam Gomis (60).

Sâmbătă

Hoffenheim - Hamburger SV 4-1

Au marcat: Promel (8), Kabak (31), Temperle (65), Fisnik Asllani (72), respectiv Rayan Philippe (82).

St Pauli - FC Heidenheim 2-1

Au marcat: Kaars (35, 53), respectiv Pieringer (64).

Borussia Monchengladbach - VfL Wolfsburg 1-3

Au marcat: Koulierakis (22 - autogol), respectiv Wimmer (4, 34), Amoura (30).

Eintracht Frankfurt- FC Augsburg 1-0

A marcat: Doan (68).

Bayer Leverkusen - FC Koln 2-0

Au marcat: Terrier (66), Andrich (72).

Duminică

SC Freiburg - Borussia Dortmund 1-1

Au marcat: Holer (75), respectiv Bensebaini (31).

Bayern Munchen - FSV Mainz 2-2

Au marcat: Karl (29), Kane (87 - penalty), respectiv Potulski (45+1), Lee Jae-sung (67).

Werder Bremen - VfB Stuttgart 0-4

Au marcat: El Khannous (40), Leweling (44), Undav (79), Fuhrich (90+7).

Clasamentul din Bundesliga

Info: Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!