Frank Leboeuf (57 de ani), fost fundaș central al naționalei Franței între anii 1995 și 2002, a exprimat o opinie tranșantă cu privire la o posibilă convocare a lui Paul Pogba (32) la Campionatul Mondial din 2026.
Paul Pogba, ironizat de către Frank Leboeuf
Fostul internațional (50 de selecții și 4 goluri), stoper al unor echipe precum Chelsea și Marseille, a afirmat că Zinedine Zidane (53 de ani) are mai mari șanse să fie convocat de către Didier Deschamps decât Pogba.
„Didier Deschamps îl place foarte mult pe Paul Pogba. Că Paul poate reveni la forma sa maximă este un lucru de care mă îndoiesc, pentru că este complicat după atâta timp în care nu a jucat fotbal. Te poți antrena, dar să joci meciuri este altceva, îmi pare rău.
Are peste 30 de ani și sunt alți jucători care și-au demonstrat constanța. Va fi greu pentru Didier Deschamps să spună: «Bine, îl iau». Poate că vrea deja să-l ia pe N'Golo Kante. N'Golo Kante și Paul Pogba... de ce nu-l suni și pe Antoine Griezmann sau nu-l suni pe Zinedine Zidane? Va fi greu. Îi dau o șansă de cinci procente pentru că vreau să fiu drăguț, dar pentru mine s-a terminat”, a declarat Frank Leboeuf, citat de GOAL.com.
Poziția lui Didier Deschamps
Paul Pogba a îmbrăcat ultima oară tricoul naționalei Franței în martie 2022, într-un amical cu Africa de Sud câștigat cu 5-0.
La rândul său, selecționerul Didier Deschamps s-a arătat sceptic cu privire la șansele mijlocașului central cu 91 de selecții și 11 goluri să revină alături de „cocoșii galici!”.
„Asta va depinde de el. Nu am nicio îndoială că își dorește asta și că este un obiectiv în mintea lui. Are pași de făcut. Tot ce-i doresc este să treacă de acest prim pas, de a reveni pe teren, după mai bine de doi ani și jumătate. Numai asta va fi o bucurie și o fericire imensă pentru el”, a transmis și Deschamps.
Paul Pogba, realist cu privire la situația sa
Însuși Pogba a recunoscut că îi va fi greu să se întoarcă la naționala Franței: „Sunt foarte departe de asta. Mă concentrez pe a-mi recăpăta condiția fizică pentru a ajuta echipa. Dacă nu voi juca bine la Monaco, va trebui să uit de echipa națională a Franței”.
Paul Pogba a adunat, în actualul sezon, trei meciuri în Ligue 1 la Monaco, revenind după ce a fost suspendat pentru dopaj timp de 18 luni, după o pedeapsă inițială de 4 ani.