Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocaşul Aurelien Tchouameni şi fundaşul Ibrahima Konate, toţi refăcuţi după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa naţională a Franţei, conform lotului anunţat vineri de selecţionerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.

Meciuri cu Italia și Turcia pentru Franța lui Zidane

Franţa urmează să întâlnească Italia, la Milano, şi Turcia, la Bordeaux, pe 12 şi, respectiv, 15 noiembrie, în cadrul Ligii Naţiunilor. Aflându-se în prezent pe primul loc în grupă, cu trei victorii şi un egal, ''Les Bleus'' au nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura locul în sferturile de finală.

Mijlocaşul Warren Zaire-Emery, fundaşul Malo Gusto şi portarul Robin Risser au fost, de asemenea, rechemaţi la lot, după ce au ratat primul stagiu de pregătire din "era Zidane". Mijlocaşul de la Paris Saint-Germain şi portarul de la Lens se retrăseseră anterior din cauza unor probleme medicale, în timp ce fundaşul dreapta de la Chelsea, care a participat la Cupa Mondială din 2026, nu fusese inclus în lotul precedent.

În schimb, selecţionerul nu se va putea baza pe mai mulţi jucători cheie - Ousmane Dembele, William Saliba, Manu Kone, Jules Kounde şi Maxence Lacroix -, precum şi pe atacanţii Maghnes Akliouche şi Esteban Lepaul, toţi fiind indisponibili din cauza unor accidentări.

Revine Kylian Mbappe, surpriza este Pablo Pagis

Kylian Mbappe, cel mai bun marcator din istoria naţionalei Franţei (107 selecţii, 67 de goluri), revine după o accidentare la genunchi suferită în Turcia, pe 25 septembrie (într-un meci încheiat cu scorul de 1-0). De la revenirea pe teren, el a marcat opt goluri în şapte partide disputate pentru Real Madrid.

Pablo Pagis (23 de ani), atacantul echipei Paris FC, este singurul convocat în premieră la naţionala Franţei. El a marcat însă doar 2 goluri în acest sezon din Ligue 1!

Lotul Franţei

Portari: 

Mike Maignan (AC Milan), Guillaume Restes (Toulouse), Robin Risser (Lens);

Fundaşi: 

Andy Diouf (Inter Milano), Malo Gusto (Chelsea), Jeremy Jacquet (Liverpool), Pierre Kalulu (Juventus), Ibrahima Konate (Real Madrid), Adrien Truffert (Bournemouth), Dayot Upamecano (Bayern Munchen), Leny Yoro (Manchester United);

Mijlocaşi: 

Eduardo Camavinga (Real Madrid), Rayan Cherki (Manchester City), Lucas Da Cunha (Como), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurelien Tchouameni (Real Madrid), Warren Zaire-Emery (PSG);

Atacanţi: 

Bradley Barcola (Liverpool), Desire Doue (PSG), Kylian Mbappe (Real Madrid), Michael Olise (Bayern Munchen), Pablo Pagis (Paris FC), Marcus Thuram (Inter Milano). Info: Agerpres