Clubul francez terminase pe locul 6 în Ligue 1, poziție care, după ce PSG a câștigat Cupa Franței (3-0 împotriva lui Stade de Reims), oferă calificare directă în Europa League, în loc de Conference League.

OUT din Europa?

Potrivit regulamentului UEFA, pentru a putea participa în cupele europene, un club trebuie nu doar să se fi calificat sportiv, ci și să îndeplinească criteriile financiare și de licențiere, inclusiv să fie afiliat la o ligă recunoscută de corpul administrativ și de control al fotbalului european.

John Textor, patronul clubului, a anunțat că OL va face apel împotriva deciziei DNCG. Clubul are 7 zile la dispoziție pentru a încerca să anuleze retrogradarea și să salveze nu doar prezența în Ligue 1, ci și biletul european.

Există, totuși, un precedent

Situația nu e fără precedent. În trecut, echipe precum Wigan Athletic (2013/14) au jucat în Europa League după ce au retrogradat, însă în cazul Lyonului, problemele financiare sunt mult mai grave.

Datoriile sunt estimate la peste 500 de milioane de euro, iar clubul riscă și interdicții la transferuri, ceea ce face obținerea licenței UEFA cu atât mai complicată.

Dacă apelul este respins, Lyon va rămâne în Ligue 2 și, cel mai probabil, va pierde automat dreptul de a participa în Europa League. Totul depinde acum de deciziile Federației Franceze și ale UEFA în următoarele săptămâni.