VIDEO Lionel Messi, gol de generic pentru PSG! A primit pasă de la Mbappe și a bifat o nouă 'bijuterie'

PSG Lionel Messi Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 16:53
Data actualizarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 16:58

PSG se află într-un turneu de pregătire în Japonia, iar în primul meci amical a bifat un succes.

Echipa antrenată de Christophe Galtier a jucat împotriva celor de la Kawasaki Frontale și s-a impus cu scorul de 2-1, golurile fiind marcate de Lionel Messi și Arnaud Kalimuendo.

În sezonul trecut, primul pe Parc des Princes, argentinianul nu a impresionat cu evoluțiile sale, reușind doar 11 goluri în toate competițiile, însă oficialii de la PSG sunt convinși că ceea ce urmează va fi "cea mai bună versiune a lui Messi".

Lionel Messi, încă un sezon la PSG? 

Lionel Messi a ajuns pe Parc des Princes în vara lui 2021, după ce contractul cu FC Barcelona nu a mai putut fi prelungit.

La Paris, starul argentinian nu a reușit să facă aceleași performanțe incredibile ca la FC Barcelona, însă șeicii de la PSG își doresc să prelungească înțelegerea cu Lionel Messi.

Chiar dacă are contract pentru două sezoane, fotbalistul este dorit în continuare pe Parc des Princes, mai ales datorită veniturilor pe care le-a generat pentru club, anunță jurnalistul Fabrizio Romano. 

O decizie în acest sens ar urma să fie luată după Cupa Mondială din Qatar, Lionel Messi fiind concentrat pe obținerea unui rezultat remarcabil cu naționala Argentinei. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!