„Radiografia” lui Mihai Rotaru după primul meci al lui Ivaylo Petev pe banca Universității Craiova

Mihai Rotaru Dinamo Universitatea Craiova Fotbal intern Mihai Rotaru, patron Universitatea Craiova/sursa foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 13 Noiembrie 2023, 17:15
Data actualizarii: Luni 13 Noiembrie 2023, 17:16

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în fața lui Dinamo, la primul meci al lui Ivaylo Petev pe banca Universității Craiova.

Dată fiind distanța din clasament dintre cele două cluburi, victoria la limită obținută de olteni cu siguranță nu i-a mulțumit pe fani, însă patronul Rotaru s-a arătat mult mai indulgent atât cu jucătorii, cât și cu antrenorul.

Patronul Universității a ținut că victoria cu Dinamo este doar începutului și că este încrezător că Petev va reuși să redreseze pe parcurs toate problemele de la echipă.

„Sunt trei puncte, asta era important. Acesta a fost scopul lui Mister. A zis că indiferent de situaţie trebuie să câştigăm trei puncte astăzi, după care ne aşezăm şi rezolvăm toate problemele pe care le-am identificat sau le vom identifica.

Nu avea ce să mai facă. A fost bine, a luat deciziile care s-au impus. Sunt în asentimentul său, trei puncte. Echipa a început foarte bine, chiar am şi înscris repede.

Koljic şi Ivan au avut ocazii mari. Am pierdut posesia în ultimele 15 minute ale reprizei. În partea secundă am mai avut ocazii, dar nu ne-au pus probleme exceptând acea fază judecată de VAR. 

Este adevărat, nu am dominat categoric meciul, dar se întâmplă. Fotbalul românesc este unul foarte echilibrat. Primul nostru obiectiv este să urcăm pe locul trei. Eu nu sunt analist, nu pot să comentez greşelile.

Eu sunt în măsură să vă spun dacă mă bucur sau nu de un anumit rezultat. Nu am avut un avantaj confortabil ca să stăm relaxaţi. Mesajul pentru toţi fanii Universităţii Craiova este că am plecat la un drum nou.

Atitudinea a fost bună în toate meciurile. Chiar şi în celelalte meciuri am avut o atitudine bună, chiar dacă rezultatele nu au fost cele scontate. Nu cred că există un jucător care să nu îşi dorească să câştigăm.

Dar, de asta am făcut şi această schimbare pentru a putea câştiga mai mult. Mister este un campion. Gândiţi-vă că el cu Bosnia-Herţegovina a câştigat grupa din Liga Naţiunilor”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Universitatea Craiova - Dinamo, scor 1-0

Universitatea venea după patru etape consecutive fără victorie, două egaluri şi două eşecuri.

Dinamo a ajuns la zece etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi şapte înfrângeri.

Dinamo nu a mai învins-o pe Universitatea Craiova din data de 15 decembrie 2018 (3-0, triplă Mattia Montini). Au urmat opt victorii ale Universităţii (inclusiv cea de duminică), Dinamo marcând doar două goluri şi primind 22.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!