„Nu mi se pare normal!” Marius Șumudică, reacție vehementă după ultima lovitură încasată de Rapid

Marius Sumudica Rapid Superliga Fotbal intern Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep / Foto: Twitter @GaziantepFK
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Decembrie 2023, 10:45
Data actualizarii: Luni 25 Decembrie 2023, 10:49

Lovitură financairă puternică încasată de Rapid, după ce a pierdut procesul cu un fost jucător al clubului.

Victor Angelescu și Dan Șucu vor trebui să scoată din buzunare suma de aproape 700.000 de euro până la jumătatea lunii ianuarie pentru a nu primi interdicție la transferuri, după ce Rapidul a pierdut procesul la TAS cu Milos Pavlovic (40 de ani).

Marius Șumudică a susținut la revenirea în țară că ceea ce i se întâmplă Rapidului este o nedreptate și că actualii acționari ai clubului din Giulești nu ar trebui să plătească pentru datoriile patronilor din trecut.

„Îmi doresc ca Rapidul să-și atingă obiectivul, să termine în primele trei pentru că jumătate de obiectiv l-au ratat și mă refer la Cupa României. Nu mă tem că pierd play-off-ul. Ar fi o tragedie să nu prindă play-off-ul după investițiile pe care le-au făcut.

Vreau să îi transmit sincer felicitări domnului Șucu pentru eforturile financiare pe care le face. Un om care a intrat de puțin timp în fotbal, dar un om care investește și o face destul de masiv.

Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat cu aceste datorii care vin din urmă și pe care trebuie să le plătească. Probabil că vor mai apărea și altele, dacă după 10-12 ani îți vin nu știu ce datorii. Mi se pare puțin aberant să plătești datoriile pe care le-au făcut alții”, a spus Șumudică.

Angelescu a anunțat că datoria către Pavlovic va fi achitată

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a dat asigurări că Rapid nu va avea de suferit de pe urma datoriei către Pavlovic.

„Noi nu avem nicio interdicție la transferuri. Nu avem și nici nu vom avea. Suma este mai mică, dar nu cu mult. Este adevărat că acum câteva zile am pierdut la TAS. Nu vreau să comentez.

Noi câștigasem la FIFA, dar am pierdut la TAS chiar dacă cazul era destul de clar. Experiența mea cu TAS-ul este... Pavlovic este un alt jucător cu care am pierdut la TAS. Decid și nu trebuie să dea nicio explicație.

Mergem mai departe. Cum i-am plătit pe ceilalți, îl vom plăti și pe el. Această decizie nu influențează în niciun fel lotul”, a spus Victor Angelescu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!