„Monza este tot mai aproape de el!” Italienii scriu despre transferul iminent al lui Darius Olaru în Serie A

Darius Olaru FCSB Monza Fotbal intern Darius Olaru
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Decembrie 2023, 12:36
Data actualizarii: Luni 25 Decembrie 2023, 12:40

Clubul de fotbal Monza se pregătește să dea o lovitură importantă pe piața transferurilor, iar toate privirile sunt îndreptate către estul Europei, scriu italienii.

Darius Olaru, care evoluează în prezent pentru FSCB a atras atenția clubului italian în urma unei evoluțiilor remarcabile din final de sezon.

„Potrivit informațiilor furnizate de fostul director executiv al Milan, Adriano Galliani, Monza este pe punctul de a încheia un acord cu trequartistul român Darius Olaru”, scriu cei de la TuttoMercato24.

Reprezentanți ai clubului Monza au fost prezenți în tribune pentru a-l observa pe Olaru, la meciul cu Hermannstadt, scor 3-0, iar mijlocașul a reușit să înscrie o „dublă” în timpul meciului. Se pare că acest lucru a consolidat interesul clubului italian pentru jucătorul român.

Italienii punctează faptul că „șansele unui transfer de succes sunt ridicate”. Olaru are o clauză de reziliere în valoare de 5 milioane de euro, iar pentru FSCB, care l-a achiziționat pentru 600.000 de euro de la Gaz Metan, acest transfer ar reprezenta un câștig important.

Gigi Becali vrea șapte milioane de euro

Deși Olaru are o clauză de reziliere în valoare de cinci milioane de euru, Gigi Becali a anunțat că nu îl cedează pentru mai puțin de șapte milioane.

„E o discuție mai veche pentru Darius Olaru, recent doar m-au mai întrebat și am cerut 7 milioane de euro. Dacă dau 7 milioane de euro, pleacă în Italia, până atunci nu”, a spus Gigi Becali.

Despre Darius Olaru

Ultimele evoluții în tricoul lui FCSB i-a adus lui Darius Olaru o creștere substanțială a cotei de piață, valoarea acestuia crescând de la 1.2 milioane de euro și ajungând la 6.5 milioane.

În acest sezon, Darius Olaru a marcat de zece ori pentru cei de la FCSB, în 21 de etape. 

În această iarnă se fac patru ani de când mijlocașul a semnat cu echipa lui Gigi Becali. În 2020, FCSB a plătit 600.000 de euro pentru a-l transfera de la Gaz Metan Mediaș.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!