„Îmi place foarte mult!” Ilie Dumitrescu, dat pe spate de o fază creată de „câinii” lui Kopic

Ilie Dumitrescu Dinamo Zeljko Kopic Fotbal intern Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Februarie 2024, 20:50
Data actualizarii: Miercuri 28 Februarie 2024, 11:17

Dinamo s-a impus cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în fața lui FC Hermannstadt, în etapa cu numărul 28 din Superliga.

După meci, Ilie Dumitrescu, fost internațional român, i-a lăudat pe dinamoviști pentru faza pe care au realizat-o în momentul în care au marcat singurul gol al meciului.

În plus, „Mister” l-a lăudat pe Goncalo Gregorio, care a finalizat excelent faza creată de colegii săi.

„Îmi place foarte mult aici (n.r. - la gol) pasa lui Pavicic, este o pasă în profunzime, foarte bine atacă spațiul Gregorio, care atacă și are și o viteză foarte bună. Finalizarea este una... fără să te uiți, fără să te informezi. Finalizarea este perfectă, chiar dacă portarul celor de la FC Hermannstadt a încercat să închidă”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

Dinamo - FC Hermannstadt, scor 1-0

Singurul gol al partidei a fost marcat de Goncalo Gregorio din pasa lui Pavicic, în minutul 25 al meciului.

În urma rezultatului de marți seară, Dinamo ocupă locul 15, cu 25 de puncte, în timp ce FC Hermannstadt se află pe 6, cu 37 de puncte.

Etapa următoare, Dinamo se va deplasa la Iași, pentru meciul cu Poli, în timp ce FC Hermannstadt va primi vizita Oțelului Galați.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!