„Îl va depăși pe Drăgușin!” Jucătorul din Liga 1 care l-a impresionat pe un fost campion cu Dinamo

Matei Ilie CFR Cluj Lucian Goian Fotbal intern Matei Ilie | Cupa României, Rapid București - CFR Cluj (06.12.2023) | Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Decembrie 2023, 23:12
Data actualizarii: Miercuri 06 Decembrie 2023, 23:19

Un fost jucător la Dinamo, Astra și CFR Cluj a dezvăluit numele jucătorului din campionatul intern care îl poate depăși în curând pe Radu Drăgușin, care impresionează la Genoa.

Lucian Goian, impresionat de calitățile lui Matei Ilie, fundaş central la CFR Cluj, despre care susține că are potențial să ajungă fotbalist de talie mondială.

Matei Ilie a fost integralist în meciul Rapid - CFR Cluj, scor 0-0, care le-au asigurat ardelenilor calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.

Goian, impresionat de Matei Ilie

„Nu este o coincidenţă faptul că au crescut în Italia (n.r. – Răzvan Sava şi Matei Ilie). Ilie cred că este plecat de la 14 ani în Italia. Cred că este cel mai bun moment pentru un fotbalist cu calitate să înveţe ABC-ul la perfecţie. Acolo nu învaţă numai ABC-ul, învaţă şi alte lucruri! Se vede că este foarte bine pregătit.

Mie mi-a plăcut de la primul meci. Ţin minte că l-am văzut şi la stadion, şi cred că poate fi un fundaş foarte bun. Sunt sigur că îl va depăşi pe Drăguşin, dacă va fi sănătos.

Mie mi-a plăcut foarte mult. Şi personalitatea lui contează foarte mult, pe lângă calităţile fizice, tehnica de lovire a mingii. Personalitatea şi curajul la primul meci înseamnă că le ai în sânge. Are şi genă de fotbalist”, a spus Lucian Goian, potrivit Primasport.

La doar 20 de ani, Matei Ilie a strâns opt meciuri în tricoul lui CFR Cluj în acest sezon (două în Cupă și șase în capionat), adunând 602 minute.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!