Victor Angelescu a confirmat prima plecare de la Rapid! Motivul rupturii dintre jucător și club

Victor Angelescu borja valle Rapid Fotbal intern Victor Angelescu
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 17:11
Data actualizarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 17:12

Borja Valle (31 de ani) s-ar putea despărți de Rapid după doar șase luni petrecute în Giulești.

Fotbalistul spaniol, care a evoluat patru luni și la Dinamo înainte de a semna cu rapidiștii, le-a solicitat conducătorilor clubului să-l lase să plece.

Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a dezvăluit că nu se va opune solicitării venite din partea jucătorului, deoarece despărțirea prematură ar fi motivată de unele probleme de familie pe care le are fobalistul.

„Probabil că ne vom despărți. Trebuie să fie alături de familie. E o situație mai delicată”, a spus Victor Angelescu, acționar la Rapid, la Digisport.

Borja Valle pleacă de la Rapid în iarnă

În acest sezon, Borja Valle a evoluat în 19 partide pentru cei de la Rapid, pentru care a marcat un gol. De asemenea, ibericul a mai bifat și trei pase decisive.

Borja Valle a impresionat în România în 2020, când a fost transferat de Dinamo în scurta perioadă petrecută de Cosmin Contra și Pablo Cortacero la club. Atunci, în zece partide, spaniolul a marcat de cinci ori și a oferit un assist.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!