Semnal de alarmă tras de Ioan Andone! Jucătorul „dispărut” din echipa lui Dinamo

Ioan Andone Ahmed Bani Dinamo Fotbal intern Ioan Andone
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 08 Martie 2024, 20:03
Data actualizarii: Vineri 08 Martie 2024, 20:06

Fostul antrenor al lui Dinamo, Ioan Andone, s-a arătat îngrijorat de forma slabă arătată de Ahmed Bani, susținând că acesta a „dispărut” de pe teren în acest sezon.

Bani a fost unul dintre jucătorii cheie în sezonul precedent când Dinamo a reușit să revină în Superliga, dar a contribuit mai puțin în prima ligă.

Doar două goluri și-a trecut Bani în cont sezonul acest în tricoul „câinilor”, ambele în Cupa României.

"Au avut jucătorii pe care a contat Ovidiu în divizia B, dar nu au putut să se impună în prima divizie. A dispărut Bani, pentru mine e un mare semn de întrebare ce se întâmplă cu el. În retur nu știu dacă a fost titular", a spus Andone, potrivit Digisport.

Dinamo va trebui să conteze mai mult pe jucători români

Andone crede că Dinamo va trebui să se bazeze mai mult pe jucători români în viitor, din motive financiare. "Dinamo nu e atât de puternică financiar încât să renunțe la acești bani (n.r. - care ar veni din vânzarea fotbaliștilor români în străinătate)", a spus el.

Fostul antrenor al „câinilor” a criticat și lipsa de rezultate a echipei în turul campionatului, considerând că unii dintre fotbaliști au venit în „Groapă” doar pentru salariu: "Au venit, au luat salariu, dar la anul trebuie să tragă linie", a concluzionat Andone.

Înainte de ultima etapă din Superliga, Dinamo ocupă locul 15 în clasament, cu 26 de puncte, șase mai multe decât ultima clasată, FC Botoșani.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!