Cine a crezut că rezultatele europene ale FCSB-ului din sezonul trecut reprezintă un semn că fotbalul nostru la nivel de cluburi a revenit pe drumul cel bun s-a cam înșelat.
Deocamdată, fix FCSB ne-a oferit o rușine fără precedent, în cupele europene, după cum sport.ro a arătat aici. Și, la scurt timp după contraperformanța roș-albaștrilor, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj ne-au oferit niște rezultate dezolante, în această săptămână.
E de ajuns să amintim că cele patru echipe pe care le-am avut în cupele europene, în săptămâna care se încheie, au dat împreună... un gol. Și nici una n-a fost în stare să câștige un meci, deși adversarele au fost din Macedonia de Nord, Elveția, Bosnia și Armenia.
România, depășită de Gibraltar, Feroe și Malta
Ne dăm seama și mai bine de dimensiunea dezastrului pe care ni l-au oferit, deocamdată, echipele românești în Europa, când vedem clasamentul publicat de Football Meets Data. Cea mai importantă platformă dedicată analizelor din fotbalul internațional a făcut ierarhia victoriilor din acest început de sezon, în preliminariile competițiilor UEFA.
Aici, România, cu o două victorii – FCSB a învins Inter d'Escaldes din Andorra cu 3-1, iar CFR a zdrobit Paks cu 3-0 – ocupă penultimul loc, lângă țări precum Republica Moldova, Ungaria și Lituania.