Fotbal intern

Politia si procurorii au pornit o ancheta dupa moartea suporterului dinamovist de doar 18 ani, in seara derby-ului Steaua - Dinamo. Marturia prietenului: "Am vrut sa aplanam un conflict"

Radoi vine in studioul Sport.ro! Fostul capitan si antrenor al Stelei spune tot la Special, in aceasta seara, de la 21:00

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 25 August 2016, 13:20
Data actualizarii: Joi 25 August 2016, 13:35

Politistii din cadrul Serviciului Omoruri au deschis astazi, sub coordonarea Parchetului de pe Tribunalul Bucuresti, o ancheta in cazul mortii suporterului dinamovist Adrian Daniel Matei, in varsta de doar 18 ani.

Tanarul suporteri a incetat din viata dupa ce a fost atacat in noaptea de sambata spre duminica, dupa meciul Steaua - Dinamo (1-1), si lovit in cap cu un obiect contondent. 

Transportat la spitalul Sf. Pantelimon, acesta a intrat in coma, incetand ulterior din viata in urma unui hematom cerebral sever.

Anchetatorii vor incerca sa obtina informatii despre atacator folosind imagini surprinse pe camerele de luat vederi, dar si sa intocmeasca un portret robot al acestuia.

Potrivit spuselor unui prieten al victimei, acesta se indrepta catre casa, in zona Titan, in momentul in care au vazut un suporter dinamovist care era batut de mai multi stelisti. Cei doi au vrut sa aplaneze conflictul.

"Noi am plecat de la stadion imediat dupa meci. Nu aveam insemne cu Dinamo, deoarece stiam ca e periculos, dar in fata noastra se afla un tanar care avea in mana un fular cu Dinamo. La un moment dat, cand ne aflam in zona Potcoava, pe bulevardul Nicolae Grigorescu, baiatul care se afla in fata noastra a fost abordat de un tip. Au discutat putin, dupa care fanul dinamovist a inceput sa fie lovit.

Noi am alergat sa-l ajutam, l-am impins pe cel care l-a atacat pe dinamovist si am vrut sa fugim, dar cand m-am uitat dupa Adi (n.r Adrian Daniel Matei), am vazut ca era plin de sange, cazut pe strada. Nu il lovise vreo masina. Baiatul pe care l-am salvat mi-a zis ca a vazut cum prietenul meu a fost lovit cu o sticla de cineva. Am mers si l-am laut pe Adrian din strada, dupa care am sunat la Salvare si Politie.

Dupa ce am ajuns la spital, baiatul pe care l-am salvat mi-a povestit ca agresorul l-a intrebat de ce umbla cu fularul lui Dinamo pe strada si daca nu considera ca e periculos. Eu cred ca agresorii au fost stelisti, pentru ca ne-au amenintat pe retelele de socializare inaintea jocului", a povestit Alexandru, prietenul victimei, citat de Digisport.

Potrivit Prosport, tanarul de 18 ani era practicant de hochei pe iarba si juca la CS Antilopa. Acesta era elev in clasa a 12-a la liceul Anghel Saligny.

"Era un baiat foarte cuminte, educat si linistit. Avea aceasta pasiune pentru fotbal, mergea la fiecare meci. Antrenorul sau mi-a spus ca el a incercat sa aplaneze un conflict doar", a spus Ana Litvinchevici, antrenoarea de hochei pe iarba a tanarului.

ULTIMELE STIRI
STIRILE ZILEI


Modifică setările cookies