Petrolul, pus pe modul "așteptare" de Marius Șumudică! Antrenorul a anunțat cu cine va semna: "Am fost contactat!"

Fotbal intern Marius Sumudica
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Martie 2024, 15:24
Data actualizarii: Marti 19 Martie 2024, 15:19

Marius Șumudică (53 de ani) a rămas liber de contract după despărțirea de Gaziantep, iar în momentul de față este curtat de mai multe cluburi din țară și din străinătate.

Deși s-a vehiculat că este la un pas de preluarea Petrolului Ploiești, "Șumi" a susținut că nu vrea în momentul de față să antreneze nicio echipă din Superliga.

În plus, tehnicianul a dezvăluit că este curtat de mai multe cluburi din Golf și este tentat de o nouă experiență în țările arabe.

Șumudică vrea să antreneze iar în Golf

„Eu îmi doresc foarte mult să plec în străinătate. Am fost deja contactat de câteva echipe. Eu cred că o să plec în curând în Golf, la ce contacte am și ce discuții au fost...

Și în România, dacă ar fi să intr-un proiect OK, m-aș duce de la vară. M-aș duce la o echipă care să se bată la cupele europene. M-am realizat din punct de vedere financiar. Banii nu mai sunt acum o problemă la mine”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.

Marius Şumudică şi-a reziliat pe șase martie  contractul cu Gaziantep FK, a cărei bancă tehnică o preluase pe șase septembrie 2023. "Șumi" a lăsat-o pe Gaziantep pe locul 18, cu 28 de puncte în clasamentul din Turcia.

Patru români îmbracă în acest moment tricoul lui Gaziantep: portarul Florin Niţă, mijlocaşii Alexandru Maxim, Deian Sorescu şi atacantul Denis Drăguş, dar şi brazilianul Junior Morais, fost jucător în campionatul României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!