În jurul orei 16:30, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională, iar toți cei care doresc își pot lua rămas bun de la legendarul antrenor atât miercuri, până la 21:00, cât și joi, între orele 10:00 și 20:00.
Pace pentru o zi. Lupescu și Burleanu, cot la cot lângă sicriul lui Mircea Lucescu
Slujba religioasă de miercuri seară a început în jurul orei 18:00. La Arena Națională și-a făcut apariția o delegație numeroasă din partea FRF, cu președintele Răzvan Burleanu în frunte, dar și o mulțime de foști jucători conduși de Mircea Lucescu.
Coincidență sau nu, pe parcursul slujbei, Ionuț Lupescu și Răzvan Burleanu au stat unul lângă altul. Cei doi au un conflict deschis de mulți ani, după ce au fost rivali la alegerile din 2018.
Ultimul episod tensionat dintre cei doi s-a petrecut în urmă cu doar câteva săptămâni, după ultimele alegeri de la FRF. "Era o perioadă marcată de foarte multă corupție în arbitraj (n.r - înainte de 2014). Mă refer direct aici la domnul Ionuț Lupescu".
În replică, Lupescu spunea: "Burleanu este un corporatist, cu o retorică obraznică, copiază politicienii de 10-15 ani din România, dar FRF și fotbalul românesc nu au început în 2014".