Dani Coman a rezistat doar 5 minute pe teren la reeditarea Steaua - Rapid
Toate numele mari din 2006 sunt prezente pe "Arcul de Triumf", inclusiv antrenorii Cosmin Olăroiu și Răzvan Lucescu. Nu toți jucătorii din urmă cu 20 de ani mai au posibilitatea acum să reziste 90 de minute pe teren.
Dani Coman, portarul Rapidului, a rezistat doar 5 minute pe teren. Schimbarea fusese stabilită încă de dinainte de meci cu Răzvan Lucescu, după ce actualul președinte al lui FC Argeș a acuzat probleme la nivelul umărului.
"Eu sunt mai puțin pregătit, sunt după o intervenție pe care am avut-o la umăr, dar voi juca și eu cinci minute. Fără plonjoane în seara asta, doar cu piciorul!", spunea Dani Coman, înainte de meci, pentru VOYO.





























































