Mircea Rednic și-a decis viitorul! Ce răspuns i-a dat lui Standard Liege: „Nu am gândit profesional, ci cu inima”

Mircea Rednic Standard Liege UTA Arad Fotbal intern Mircea Rednic / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 05 Ianuarie 2024, 18:16
Data actualizarii: Vineri 05 Ianuarie 2024, 18:18

Antrenorul lui UTA Arad, Mircea Rednic, le-a dat răspunsul oficialilor lui Standard Liege, care îl doreau pe banca echipei.

Tehnicianul de 61 de ani a recunoscut că a fost contactat de Standard, însă a ținut să sublinieze faptul că discuțiile sunt încheiate, după e a refuzat oferta belgienilor.

Rednic a dezvăluit că nu mai vrea să preia echipe din mers și că vrea să-și continue proiectul la UTA până când va reuși să ducă echipa în playoff.

„Nu au fost doar zvonuri, a fost adevărat, dar s-a închis. În primul rând, eu am spus că voi pleca atunci când vom avea echipă de play-off.

Până atunci, am acceptat o strategie, un proiect, m-am implicat foarte mult și am decis să rămân în continuare. Nu era corect din partea mea, mai ales la ce s-a întâmplat în vară, când au plecat foarte mulți jucători și au venit foarte mulți, nu era cazul.

Mircea Rednic a refuzat-o pe Standard Liege

Nu mai am 40 sau 45 de ani, am făcut multe greșeli când am luat unele decizii și mi-am stricat și CV-ul.

Nu am gândit profesional, ci cu inima. Am fost la Standard, i-am preluat într-o perioadă mult mai delicată decât acum, la retrogradare, am intrat în play-off, am terminat pe locul 4, ne-am calificat în Europa, după care nu mi s-a mai prelungit contractul.

Nu mai vreau să fac greșelile pe care le-am făcut, să iau echipe din mers. Mă simt foarte bine aici, am avut sprijin din partea domnului Meszar.

Sunt iubit, așa e peste tot, când ai rezultate, ești iubit, când nu…”, a spus Mircea Rednic în cadrul unei conferințe de presă.

UTA Arad ocupă în momentul de față locul 12 în clasament, cu 24 puncte, șase mai puține decât Farul Constanța, ocupanta locului șase.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!