Un fotbalist sclipitor, dar și un om foarte inteligent în afara terenului, Loți a fost mai mereu disputat de două țări. Fix din acest motiv, Bölöni (72 de ani) reprezintă un caz delicat în fotbalul nostru. Și, nu o dată, a fost tratat pe nedrept în țară!

Ultimul exemplu e ce s-a întâmplat, în 2022, când Bölöni a fost în cărți pentru a redeveni selecționerul României (a mai avut un mandat în 2000-2001). Atunci, fostul internațional s-a prezentat în fața reporterilor și a spus, răspicat, că n-a putut accepta oferta FRF, care cerea garanții pentru un succes în campania din Liga Națiunilor. Bölöni și-a explicat decizia, spunându-ne o realitate de care tot fugim: fotbalistul român cu greu face față la nivel înalt, în vremurile pe care le trăim.

Ulterior, timpul i-a și dat dreptate lui Loți. Pentru că Edward Iordănescu, care a spus că țintește locul 1 în Liga Națiunilor, a terminat grupa pe 4 din 4!

Viktor Orban, declarație superbă despre Ladislau Bölöni

Dacă în țară a fost primit cu răceală, nu o dată, în schimb, Bölöni a fost mereu prețuit, de maghiari. Asta deși, ca fotbalist, a fost primul din istoria naționalei României care a ajuns la 100 de selecții. 

Și, totuși, maghiarii au ținut și țin enorm la Loți. Dovadă și faptul că tocmai au realizat un film-documentar despre viața sa. Acest proiect a fost remarcat și de premierul Viktor Orban.

„Bölöni e legendar și pe marele ecran! László Bölöni este pe bună dreptate cea mai mare figură a fotbalului transilvănean, o legendă a istoriei sportului maghiar. După Puskás (n.r. – Ferenc Puskas), e singurul fotbalist maghiar care a ridicat trofeul Cupei Campionilor Europeni (n.r. – cu Steaua, în 1986). Filmul e nostalgie, un suvenir pentru noi și o privire asupra epocii eroice, pentru posteritate. Astăzi, e marea premieră, iar din 6 noiembrie putem face cu toții parte din viața legendei“, a scris Viktor Orban pe rețelele de socializare.

Bölöni, răspuns la cea mai delicată întrebare

În decembrie 2024, Ladislau Bölöni a acordat un amplu interviu, în exclusivitate, pentru Sport.ro. Cu acest prilej, el a atins și subiectul foarte delicat al tratamentului de care are parte, atât în România, cât și în Ungaria. Iată cum a decurs dialogul cu Loți pe marginea acestui subiect:

O întrebare delicată: unde vă simțiți mai prețuit? În România sau în Ungaria?

(n.r. – face o pauză foarte lungă) Deja nu e bine că mă gândesc atât de mult... Uite, aseară (n.r. – dialogul a avut loc vinerea trecută), am participat la banchetul de final de an al unei companii petroliere aici, la București. Cum am fost primit, mi-a fost deosebit de greu să rezist acestui sentiment puternic care venea către mine. Îmi rețineam lacrimile cu greu! Când simt acest respect față de mine... 

Din partea maghiarilor, că firma respectivă e una maghiară...

Deloc! Acțiunea a avut loc la București. Peste 80 la sută dintre cei prezenți la eveniment au fost români. Repet, am fost la București! Apoi, mă duc acasă, la Târgu Mureș și, din nou, toată lumea mă așteaptă cu brațele deschise.

Pe de altă parte, ungurii sunt cei care v-au pus portretul pe stadionul lor, „Puskás Aréna“ de la Budapesta...

Hai să-l lăsăm pe Loți Bölöni deoparte. Te rog, accentuează treaba ăsta: eu n-am invidie față de cineva. Eu știu exact ce am făcut, știu cu cine pot și cu cine nu pot să fiu comparat. Știu unde am ajuns și știu ce meritam, mai întâi, ca jucător, iar apoi, ca antrenor. Știu de unde am plecat, știu unde am ajuns. Și, foarte important, știu de ce pot să fiu mândru! Uite, am fost la Cluj, recent. OK, acolo a fost un cerc maghiar, e adevărat. Dar ce s-a întâmplat acolo, iar apoi aici, la București, m-a convins că sunt prețuit în ambele comunități. Că mă așteaptă cu drag un român sau un maghiar e fix același lucru pentru mine. Dar, în România, oamenii au o mai mare prezență în jurul meu, la oamenii simpli mă refer. În Ungaria, respectul pentru mine vine din partea unor oameni care sunt la un nivel mai înalt, care ocupă niște funcții mai importante. Uite, îți dau un exemplu.

Vă rog...

De curând, am fost la deschiderea muzeului Ferenc Pușkaș, la Budapesta. Și am spus: nu știu ce caut eu aici?! Pentru că, de fiecare dată când am putut, când mi s-a ivit ocazia, să pot să demonstrez împotriva Ungariei, am făcut rău lor! Și ca jucător, gândindu-mă la meciurile cu MTK Budapesta, cu Honved... Dar și la echipa națională. De asta am întrebat: dar ce caut eu aici, când eu n-am lucrat niciodată pentru voi, ci am fost doar adversarul vostru. Și asta e un adevăr. De aceea, e interesant să te respecte adversarul tău. Repet, în Ungaria, există mult respect pentru mine, dar la un anumit nivel. Dar nu mă cunosc oamenii de rând. În România, dacă merg pe stradă, mă cunoaște lumea. De asemenea, când spui Steaua sau Loți Bölöni, oamenii reacționează. În România, oamenii sunt mai apropiați de mine, comparativ cu Ungaria.