Laszlo Dioszegi, întrebat direct dacă a discutat cu noul premier al Ungariei. Ce se întâmplă cu banii de la Budapesta

Laszlo Dioszegi, întrebat direct dacă a discutat cu noul premier al Ungariei. Ce se întâmplă cu banii de la Budapesta Fotbal intern

Finanțatorul celor de la Sepsi a clarificat situația banilor veniți din Ungaria, după remiza albă obținută pe teren propriu în fața celor de la FCSB.

La finalul partidei Sepsi - FCSB, scor 0-0, Laszlo Dioszegi a oferit detalii despre susținerea financiară primită din țara vecină.

„Nu, nici nu-l cunosc (n.r. - pe Peter Magyar, premierul Ungariei). Nici cu domnul Orban Viktor nu iau prânzul în fiecare zi. M-am întâlnit cu el de câteva ori, dar nu dă ordine”, a spus Dioszegi, la Digisport.

În ceea ce privește stabilitatea economică a clubului din Sfântu Gheorghe, patronul a transmis că jucătorii își primesc drepturile financiare la timp, deși anumiți parteneri maghiari au renunțat la colaborare în ultima perioadă.

„Suntem cu salariile la zi, vreau să liniștesc toată țara, să nu aibă probleme cu finanțările din Budapesta. Suntem acolo, avem bani. Când o să avem o problemă uriașă, o să spun eu sincer.

Avem nevoie de investitor ca orice echipă. Niciodată nu am negat că eu singur nu pot menține echipa în Liga 1. Încă mai avem sponsorii și de filieră maghiară, sunt unii care s-au retras. Mai devreme sau mai târziu pot reveni lângă noi”, a mai spus conducătorul covăsnenilor.

  • Sepsi osk sfantu gheorghe fcsb superliga superbet 10082026 1

Buget redus pentru centrul de copii și juniori

Întrebat dacă academia beneficiază în prezent de fonduri mai mici, Laszlo Dioszegi a confirmat că a redus cheltuielile la nivel juvenil pentru a susține echipa de seniori.

„Avem mult mai puțin, trebuie să luăm de la echipa mare ca să menținem și academia. Fără academie un club nu poate funcționa, asta știm foarte bine”, a încheiat finanțatorul lui Sepsi.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!