Jucătorul de la CFR Cluj care a stârnit hohote de râs: „Mâine, poimâine intră cu pătură!”

Basarab Panduru CFR Cluj Fotbal intern Jovan Markovic și Basarab Panduru
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 31 Octombrie 2023, 12:20
Data actualizarii: Marti 31 Octombrie 2023, 12:21

CFR Cluj s-a impus cu 3-1, pe teren propriu, în fața Farului Constanța, în etapa cu numărul 14 din Superliga, după ce a revenit de la 0-1.

Deși s-au marcat patru goluri, faza meciului a oferit-o Luca Mihai, care l-a înlocuit pe Vasile Mogoș, în minutul 90 și a intrat cu mănușile pe mâini, deși afară erau 14 grade.

Apariția lui Luca Mihai l-a amuzat pe Basarab Panduru, care nu a ratat momentul de a-l ironiza pe fotbalistul lui CFR Cluj.

„Da! El în curând o să intre cu patură pe teren. Ce faci, mă? Mă băiatule... Cum mă cu mănuşi în mână?! Mai bine ţi le puneai pe picioare. N-ai cum mă copilule, tu îţi pui mănuşi când te bagă să joci. Aoleu... Mâine, poimâine intră cu pătură (n.r. - râde)”, s-a amuzat Basarab Panduru, la Orangesport.

CFR Cluj - Farul Constanța 3-1

Constantin Budescu a deschis scorul în minutul 24, însă Karlo Muhar a restabilit egalitate în prima parte a jocului de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în minutul 31.

În repriza secundă, Karlo Muhar a realizat „dubla” în minutul 64, iar Luka Juricic a închis tabela de marcaj la 3-1 în favoarea ardelenilor, în minutul 68 al partidei.

În urma rezultatului înregistrat luni seară, Farul Constanța a rămas pe locul șapte în clasament, cu 20 de puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești și Hermannstadt. CFR Cluj se află pe doi, cu 30 de puncte, la doar un punct în spatele liderului FCSB.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!