Ianis Stoica, pus la zid chiar de impresar: „Nu e profesionist ce a făcut!” Fotbalistul vrea să plece de la U Cluj

Ianis Stoica anamaria prodan Universitatea Cluj Fotbal intern Ianis Stoica
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 20 Ianuarie 2024, 23:39
Data actualizarii: Sambata 20 Ianuarie 2024, 23:41

Ianis Stoica (21 de ani) vrea să plece de la Universitatea Cluj, însă oficialii clubului ar fi dorit ca el să mai rămână până în vară. Supărat, atacantul nu s-a mai prezentat la antrenamente.

Dorit de Hapoel Beer Sheva, Ianis Stoica vrea cu orice preț să meargă în campionatul din Israel, însă Ana Maria Prodan îl avertizează asupra faptului că a comis o mare greșeală în momentul în care a decis să nu mai meargă la antrenamentele Universității Cluj.

Impresara a dezvăluit că sunt șanse mari ca fotbalistul să semneze cu Hapoel Beer Sheva, însă este de părere că lucrurile s-ar putea complica pentru el în cazul în care campionatul din Israel ar fi suspendat din cauza războiului, dat fiind faptul că nu ar mai avea unde să revină în țară, deoarece și-ar fi pierdut din credibilitate în urma gestului făcut la Cluj.

Prodan a lăsat de înțeles că atacantul se lasă influențat de persoane din jurul său.

Ianis Stoica, certat de impresar

„Ianis Stoica lucrează cu cine vrea el, nu a vrut să asculte. Eu am avut planuri mari cu el, de aceea mă rugam de Gigi Becali să-l bage în Cupă și să fie cel mai tânăr junior din Europa care debutează.

A dat și gol atunci. Îl duceam în Germania la un club mare dacă mă asculta. Avea cel mai mare contract al unui junior în România, 3.000 de euro pe lună.

Nu este profesionist ce a făcut, cum să nu te prezinți la antrenamente la Cluj? Trebuia să-și respecte contractul, dacă se suspendă campionatul în Israel? Unde te mai întorci?

Nu mi se pare normal să fii nemulțumit că ai 7.000 și dincolo câștigi 20.000. Trebuie să ai demnitate și să respecți clubul la care ai contract. Încă nu e făcut transferul din ce am văzut.

Cei de la Cluj pot aplica măsuri împotriva lui, suspendare, amendă, nu e de joacă. Cum era să facă Ianis Hagi la fel, sau Cristiano Ronaldo? Nu se procedează în acest fel”, a spus Anamaria Prodan, potrivit iAMsport.

9 goluri și 4 assist-uri a reușit Ianis Stoica la U Cluj în 23 de meciuri jucate în acest sezon. 

Un milion de euro este cota atacantului conform Transfermarkt. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!