Ianis Stoica dă cărțile pe față. Cum s-a transformat după plecarea de la FCSB la U Cluj

Ianis Stoica FCSB U Cluj Superliga Ianis Stoica, atacantul lui U Cluj / Foto: Imago Images
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 16 Decembrie 2023, 19:55
Data actualizarii: Sambata 16 Decembrie 2023, 20:02

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani e cotat la 750.000 de euro. 

Fiul fostului fotbalist Pompiliu Stoica a avut o creștere substanțială în exprimarea pe teren în tricoul lui U Cluj, în acest sezon. Atacant de 1,80 m, excelent cu mingea la picior, puternic și cu un simț de anticipație dezvoltat, Stoica a devenit și unul dintre preferații lui Ioan Ovidiu Sabău, antrenor despre care Sport.ro a scris AICI - Imperturbabilul domn Neluțu. 

Ianis Stoica, interviu sincer

Ianis Stoica a reușit în acest sezon al Superligii să marcheze cinci goluri în 18 partide pentru Universitatea Cluj, dar să și ofere două pase decisive în cele 19 partide jucate de trupa lui Sabău în sezonului 2023 - 2024. În etapa a 20-a, U Cluj evoluează duminică, de la 15:00, pe propriul teren, contra celor de la Oțelul Galați. 

  • Ianis Stoica - FCSB

Ianis Stoica a vorbit despre transforamarea sa de la trupa ardeleană. Împrumutat de FCSB la U Cluj, Ianis Stoica nu pare a-i mai interesa pe factorii decidenți de la liderul campionatului. Managerul general Mihai Stoica a susținut recent că FCSB e dispusă să negocieze în cazul în care U Cluj e dispusă să-l transfere definitiv pe internaționalul de tineret. 

Ianis Stoica spune cum a reușit să atingă cea mai bună versiune a sa 

Ianis Stoica a discutat cu cei de la LPF într-un interviu publicat recent. 

"În primul rând, mă motivează să muncesc și mai mult zi de zi. Sper să nu mă opresc aici. Îmi doresc să îmi ajut cât mai mult echipa și în viitorul apropiat (n.r.: despre faptul că a devenit cel mai bun tânăr marcator din Superliga). 

Poate am avut acea perioadă proastă pe care fiecare tânăr o are. Venisem și de la FCSB unde am avut o dezamăgire. Cred că din vară m-am maturizat, am învățat din greșeli și pot să spun că nu le voi mai repeta", a punctat Ianis Stoica, pentru sursa mai sus menționată. 

U Cluj, ca Argentina la Mondial

Fiul lui Pompiliu Stoica a vorbit și despre progresul echipei sale în actualul sezon, după un început neconcludent. 

"Și Argentina a plecat cu stângul la Campionatul Mondial, iar la final a reușit să îl câștige. Poate mai bine că s-a întâmplat cam așa și în cazul nostru, să avem rezultate mai puțin bune la început. Am avut timp să reglăm lucrurile. Acum cred că suntem o echipă foarte puternică.  Da, de ce nu, dar nu ne gândim atât de departe. Noi ne gândim să intrăm în play-off și vom da totul pentru a îndeplini acest obiectiv", a mai spus Ianis Stoica. 

  • 1 milion de euro valora Ianis Stoica în 2022
  • 750.000 de euro valorează în prezent atacantul de la U Cluj

Standings provided by Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!