Florin Tene a semnat prelungirea contractului cu FC Voluntari. Ce a reușit în ultimul sezon e de nota 10
Florin Tene, antrenor de portari, face parte din staff-ul condus de principalul Florin Pârvu la gruparea promovată în Superliga.
Florin Tene și-a prelungit contractul cu FC Voluntari, de curând, după ce echipa ilfoveană a urcat în eșalonul de elită al fotbalului românesc, în urma barajului câștigat împotriva formației FC Hermannstadt.
Florin Tene a avut doi juniori la FC Voluntari: Alexandru Maxim și Edi Chioveanu
Tene, fost goalkeeper la Dinamo, Rapid și Steaua, și-a canalizat cariera, imediat după retragere, pe antrenorat. A fost mulți ani în staff-ul naționalei de tineret și a avut o contribuție esențială în dezvoltarea profesională a unor portari precum Costel Pantilimon, Ciprian Tătărușanu, Silviu Lung Jr sau Florin Niță. Recent, Tene a avut marele merit că sub îndrumarea sa a progresat substanțial la FC Voluntari golakeeper-ul Alexandru Maxim.
Portarul născut în Craiova aparținea de FCSB, iar recent a fost cumpărat de Universitatea Craiova. De altfel, FC Voluntari a promovat cu doi portari juniori, Alexandru Maxim și Edi Chioveanu. Tene a lucrat în carieră și cu unul dintre cei mai valoroși goalkeeperi trecuți prin fotbalul din România, italianul Mirko Pigliacelli, pe când fotbalistul din Peninsulă era legitimat la Universitatea Craiova.
Florin Tene, rol important în evoluțiile lui Pigliacelli
Ce spunea Mirko Pigliacelii despre Florin Tene, într-un interviu pentru Sport.ro. "Cu Florin m-am simțit foarte bine din prima zi în care el a venit, avea antrenamente moderne care m-au ajutat să progresez și să dau sută la sută din mine pe teren. Eram pe aceeași lungime de undă - fiecare lucru pe care-l spunea eram complet de acord, aveam același mod de gândire amândoi în privința acestei meserii - "portăria".
CV-ul lui vorbește de la sine, este un antrenor de portari cu mare experiență și un fost mare portar. Pot să spun că m-am simțit super și e un antrenor excepțional de la care am învățat foarte multe. A fost un foarte bun pedagog și psiholog. În momentele grele a fost printre puținii oameni care m-au susținut. Un antrenor cu portarii trebuie să fie alături de elev tot timpul, mai ales în momentele dificile", declara italianul, acum portar la Catanzaro, în Serie B.



