Juan Bauza, împrumutat în Columbia
Formația patronată de Adrian Mititleu a anunțat despărțirea de mijlocașul argentinian, care va pleca împrumut în Columbia, la Club Atletico Nacional.
Oltenii au informat că echipa din Columbia are și o clauză de transfer definitiv, pe care o pot activa până la finalul lui 2025.
„Mult succes, Pepe Bauza!
Juan Bauza va evolua sub formă de împrumut până la sfârșitul lunii iunie 2026 la campioana Columbiei, Club Atlético Nacional.
Clubul columbian are opțiune de cumpărare definitivă până la data de 31 decembrie 2025.
FCU 1948 îi dorește mult succes lui Pepe în noua provocare și cât mai multe performanțe!”, s-a arătat pe pagina oficială de Facebook a oltenilor.
Club Atletico Nacional se află pe locul doi în prima ligă din Columbia, în startul sezonului.
Formația la care a ajuns Juan Bauza are șapte puncte adunate în primele patru etape, după ce a înregistrat două victorii, un egal și o înfrângere.