”Il Luce” a fost înmormântat la finalul săptămânii trecute, cu onoruri militare, după ce trupul său a fost depus timp de două zile la Arena Națională pentru ca fanii și cei care l-au apreciat să-și poată lua ”rămas bun”.

Multe nume importante din fotbalul românesc, dar și din străinătate, au venit pe Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Și patronul lui Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, o prezență discretă în spațiul public în ultimii ani, a venit în România pentru a-și transmite regretele către familia fostului său antrenor.

În cursul zilei de marți, familia Lucescu a emis o scrisoare deschisă cu mulțumiri pentru cei care i-au sprijinit în aceste momente delicate.

”Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria aşa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esenţial pentru familie şi o expresie autentică a respectului faţă de tot ceea ce a însemnat el ca om şi ca profesionist.

În mod deosebit, dorim să aducem mulţumiri:

Bisericii Ortodoxe Române şi întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum şi preoţilor şi Corului Tronos, care au oficiat şi au dat profunzime slujbei de înmormântare;

Familia Lucescu, scrisoare deschisă: ”Ne exprimăm întreaga apreciere”

Guvernului României, prin instituţiile sale;

Federaţiei Române de Fotbal, care, prin preşedintele ei, domnul Răzvan Burleanu, şi membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă şi sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naţionale;

Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum şi Regimentului de Gardă şi Protocol din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne şi Comenduirii Garnizoanei Bucureşti;

Poliţiei Române, precum şi structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru profesionalismul, promptitudinea şi sprijinul esenţial acordat în asigurarea bunei desfăşurări a ceremoniei;

Jandarmeriei Române, prin Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru sprijinul acordat şi implicarea în asigurarea ordinii şi desfăşurării în condiţii optime a ceremoniei;

Serviciului de Ambulanţă privată Sanador, pentru sprijinul acordat şi implicarea profesională în asigurarea asistenţei medicale pe întreaga durată a ceremoniei;

Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Investiţii, pentru punerea la dispoziţie a Stadionului Arena Naţională şi a tuturor facilităţilor necesare pe perioada desfăşurării evenimentului;

Personalului Secţiei de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti;

Administraţiei Cimitirului Bellu;

Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securităţii;

Firmei Beligi Servicii Funerare, reprezentată de domnul Andrei Cristea, pentru profesionalismul şi dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului.

Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu şi întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituţii şi echipe au colaborat, contribuind la desfăşurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea şi parcursul excepţional al dragului nostru Mircea Lucescu.

În toată această perioadă, am simţit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele veşti despre starea lui de sănătate şi până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri şi gesturi care ne-au ţinut în picioare.

Îl vom purta mereu în inimile noastre. Ştim că îl veţi purta şi voi.

Cu profundă recunoştinţă,

Familia Lucescu”, a transmis familia regretatului Mircea Lucescu.

Palmares absolut fabulos pentru Mircea Lucescu în antrenorat

Mircea Lucescu (80 de ani) este născut în București și s-a format la Școala Sportivă Nr. 2 din Capitală. Ca jucător a activat la Dinamo București (1963-1965, 1967-1977, 1990), Știința București (1965-1967 / împrumutat) și Corvinul Hunedoara (1977-1982). A strâns 64 de selecții și 9 goluri pentru naționala României, cu care a participat la CM 1970, unde a fost căpitanul echipei. În palmaresul de fotbalist are Divizia A (7), Cupa României (1) și un loc secund în ancheta Fotbalistul român al anului (1974 / după Cornel Dinu). 

Din postura de antrenor a fost sub contract cu echipele Corvinul Hunedoara (1979-1982), România (1981-1986, calificare la Euro 1984 / 2024-2026), Dinamo București (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1995), Reggiana (1996), Rapid București (1997-1998, 1999-2000), Inter Milano (1998-1999), Galatasaray (2000-2002), Beșiktaș (2002-2004), Șahtior Donețk (2004-2016), Zenit St. Petersburg (2016-2017), Turcia (2017-2019) și Dinamo Kiev (2020-2023).

În palmaresul de manager are Divizia A (2), Cupa României (3), Supercupa României (1), Anglo-Italian Cup (1), Super Lig (2), Ukrainian Premier League (9), Ukrainian Cup (7), Ukrainian Super Cup (8), Supercupa Europei (2), Russian Super Cup (1), titlurile de "Antrenorul român al anului" (5) și "Antrenorul anului în Ucraina" (4) și distincțiile Ordinul Meritul Sportiv (Clasa a III-a, 2009 / România), Ordinul Steaua României (2009), Ordinul de Merit (Clasa a III-a, 2006 / Clasa a II-a, 2009 / Clasa I-a, 2011 // Ucraina) și titlul onorific de Cetățean de onoare al orașului Donețk.