VIDEO Eugen Trică a „demolat-o” pe CSA Steaua la primul meci de la revenirea la FCU Craiova

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 Noiembrie 2021, 17:55
Data actualizarii: Sambata 13 Noiembrie 2021, 19:11

FCU Craiova s-a impus cu 4-1 în amicalul cu CSA Steaua. 

Eugen Trică a revenit la FCU Craiova. Nemulțumit de rezultatele echipei cu Adrian Mutu pe banca tehnică și de faptul că Flavius Stoican nu i-a ascultat recomandarea tactică, în meciul cu Sepsi OSK din Cupa României, Adrian Mititelu a decis să meargă pe mâna omului care a obținut două promovări cu oltenii. 

Primul meci al lui Trică, din al treilea mandat, a fost amicalul cu CSA Steaua, pe care FCU Craiova l-a câștigat cu un categoric 4-1. Clubul din Bănie avea să termine prima repriză în avantaj, Sidibe și Ondaan colaborând excelent la faza primului gol, ca în actul secund să dicteze ritmul jocului. În minutul 55 scorul era deja 3-0, grație dublei lui Ondaan și reușitei lui Asamoah.

CSA Steaua a redus din diferență în minutul 59, prin Adi Popa, însă oltenii aveau să mai marcheze o dată, prin Raicea, în minutul 90, și să stabilează scorul final, 4-1. 

Primul meci oficial pentru Eugen Trică va fi contra campioanei României, CFR Cluj, pe teren propriu, sâmbătă, 20 noiembrie, de la 20:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro. După 15 etape, FCU Craiova este pe locul 13, cu 14 puncte acumulate. 

Clasamentul Ligii 1

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!