Edward Iordănescu, "taxat" de Cristi Săpunaru după ce l-a lăsat pe portarul Rapidului pe bară

edward iordanescu Cristi Sapunaru Echipa Nationala Fotbal intern Edi Iordănescu / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Martie 2024, 19:01
Data actualizarii: Vineri 22 Martie 2024, 22:36

Naționala României începe campania de pregătire pentru Euro 2024 cu două meciuri amicale programate în luna martie.

  • Vineri, 22 martie, 21:45, Arena Națională (București): ROMÂNIA – Irlanda de Nord;
  • Marți, 26 martie, 21:30, Civitas Metropolitano (Madrid): Columbia – ROMÂNIA.

Pentru cele două meciuri amicale din luna martie, Edi Iordănescu a decis să-l lase pe bară pe Marian Aioani (24 de ani), portarul Rapidului.

Cristi Săpunaru, căpitanul giuleștenilor, a susținut că decizia luată de selecționerul României este greșită și a subliniat faptul că Aioani merita să se numere printre "tricolorii" convocați pentru duelul cu Irlanda de Nord.

„Vreau ca naționala să câștige fiecare meci. Cred că Edi (n.r. - Edi Iordănescu) vrea să vadă pe ce jucători se va putea baza la Campionatul European.

Îmi pare rău că portarul nostru nu e nici măcar pe banca de rezerve. Și Aioani a demonstrat că e un portar de valoare care merită în lotul pentru EURO.

De la Rapid, aș duce toți jucătorii dacă aș putea, să și ajute echipa națională. La EURO sunt cei mai buni jucători de la țările respective, normal că îți dorești să fii acolo”, a spus Cristi Săpunaru.

Lotul convocat de Iordănescu

PORTARI

Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 9/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 15/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 24/2), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 13/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 14/0);

MIJLOCAȘI

Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Marius MARIN (Pisa | Italia, 15/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 35/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 52/3), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Darius OLARU (FCSB, 15/0), Adrian ȘUT (FCSB, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 17/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 8/2), Florinel COMAN (FCSB, 12/1);

ATACANȚI

George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 40/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 36/5), Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2).

Când și unde joacă România la Euro

Naționala României va avea următorul program la Euro 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

  • 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
  • 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe Euro 2024.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!