FOTO Ca la noi, la nimenea! Un meci de fotbal, arbitrat chiar de jucătorii gazdelor. „Centralul” avea treabă la 15:00 și a plecat

FC Bihor csm deva Liga 3 Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Februarie 2023, 09:46
Data actualizarii: Joi 23 Februarie 2023, 09:59

Imagini ireale la un meci de fotbal din România. Partda a fost arbitrată de jucătorii gazdelor, după ce arbitrul a plecat de la stadion.

Tensiunea la cote maxime la meciul amical dintre FC Bihor și Deva, după ce arbitrul partidei a plecat la pauză, iar confruntarea a fost condusă de la centru de jucătorii gazdelor.

FC Bihor s-a deplasat, miercuri, la Deva, pentru a disputa un meci amical în compania echipei locale, liderul neînvins din Seria a 7-a a Ligii a III-a.

„Partida s-a disputat într-un cadru special”, după cum dezvăluie ebihoreanu.ro, care susține că oficialii „clubului gazdă nu au fost în stare să asigure o brigadă de arbitri, iar jocul a fost oficiat de jucători ai echipei gazdă”, în repriza a doua. Asta după ce „centralul” a fost nevoit să plece la pauză, pentru că „avea treabă la ora 15:00”.

Deși amicală, partida a fost una extrem de tensionat după cum dezvăluie sursa mai sus citată și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1, care au beneficiat de două lovituri de pedeapsă, una acordată chiar de „arbitrul-jucător”, în partea secundă.

Oficialii din Deva, acuzați de lipsă de respect

„Din păcate a fost o lipsă de respect pentru noi. Am făcut atâţia kilometri pentru acest joc şi era normal să avem o brigadă de arbitri, nu se ne arbitreze jucători lor de rezervă. Totuşi, pentru noi a fost un antrenament util, sigur rezultatul nu ne avantajează, am făcut multe greşeli, au fost goluri luate din faze fixe. Dar e şi normal, pentru că în perioada asta urmărim alte aspecte ale jocului”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş.

FC Bihor va disputa un nou meci de pregătire, sâmbătă (25 februarie), cu Şoimii Lipova, o altă echipă de Liga a III-a. Meciul se va disputa la Sântion, începând cu ora 12:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!