Adi Popa, mai spumos ca niciodată: „La ei sunt șapte Dinamo!” 

CSA Steaua - Poli Iasi Adi Popa Fotbal intern Adi Popa
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 11 Aprilie 2023, 23:31
Data actualizarii: Marti 11 Aprilie 2023, 23:32

CSA Steaua a remizat cu Poli Iași pe Ghencea, scor 2-2.

Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul trei din play-off-ul din eșalonul secund al României. În urma rezultatului de egalitate, atât CSA Steaua, cât și Poli Iași și-au păstrat locurile în clasament. „Militarii rămân pe locul doi, în timp ce trupa lui Leo Grozavu se situează în vârf.

Adi Popa, mai spumos ca niciodată: „La ei sunt șapte Dinamo!” 

Adi Popa a vorbit după meci și a avut un discurs spumos cu privire Dinamo. Fostul internațional român a evidențiat că mai sunt câteva echipe cu numele formației din Șoseaua Ștefan cel Mare, în timp ce Steaua rămâne una singură, făcând aluzie la conflictul între CSA și FCSB. 

„La fel ca la ei... sunt şapte Dinamo cu acelaşi nume. Măcar la noi este o singură Steaua, o singură echipă cu acest nume. La ei sunt 7, prin toate ligile, mai puţin în prima. Sunt curios, dacă ar fi fost la Slatina, ar fi spus acelaşi lucru despre dreptul nostru în play-off? Era o echipa susţinută de primărie. De ce n-a spus acest lucru când era acolo?

Sunt normale, astea sunt declaraţiile înaintea meciului. Încearcă să ne enerveze, dar nu plecăm urechea la aşa ceva. Sunt sigur că toţi jucătorii vor da totul pe teren. Vrem victoria, nu ne interesează scorul. Să marcăm mai mult decât ei. Vom vedea ce atmosferă va fi. Fanii ne-au spus de când am intrat în play-off că trebuie să câştigăm meciurile cu Dinamo, altceva nu le pasă.

Sper să fie plin stadionul. Nimic nu poate fi mai frumos. Am înţeles că s-au vândut deja 8.000 de bilete”, a spus Adi Popa după meci.

Cum arată clasamentul din play-off-ul ligii secunde

  1. Poli Iași - 45 de puncte (3 meciuri jucate, 1 victorie, 2 egaluri, 0 înfrângeri)
  2. CSA Steaua - 44 de puncte (3 meciuri jucate, 1 victorie, 1 egal, 1 înfrângere)
  3. Oțelul Galați - 39 de puncte (3 meciuri jucate, 1 victorie, 0 egaluri, 2 înfrângeri)
  4. Dinamo București - 38 de puncte (3 meciuri jucate, 2 victorii, 1 egal, 0 înfrângeri)
  5. Gloria Buzău - 34 de puncte (3 meciuri jucate, 0 victorii, 3 egaluri, 0 înfrângeri)
  6. Unirea Dej - 33 de puncte (3 meciuri jucate, 0 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri)
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!