A murit Mircea Stoenescu, triplu campion cu Dinamo

Mircea Stoenescu a murit mircea stoenescu Dinamo Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 08:04
Data actualizarii: Joi 06 Ianuarie 2022, 09:51

Fostul jucător dinamovist, arbitru şi conducător Mircea Stoenescu a decedat, miercuri, la vârsta de 78 de ani, a anunţat, pe Facebook, ofiţerul de presă al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Ionel Culina.

Stoenescu, fost fundaş, a câştigat trei titluri de campion cu Dinamo, în 1962, 1971, 1973, precum şi Cupa României, în 1968. A mai jucat la Dinamo Piteşti şi Dinamo Slatina. Mircea Stoenescu şi-a continuat cariera, devenind arbitru divizionar A în 1981, iar apoi arbitru internaţional.

Maestru emerit al sportului, Stoenescu a fost pe rând secretar, director general şi preşedinte executiv al FC Dinamo Bucureşti.

El a mai îndeplinit diferite funcţii în fotbalul românesc: membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, membru al Comisiei de Analiză a Campionatului Naţional, membru al Comisiei de Disciplină şi de Recurs în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, observator de joc şi de arbitraj din partea LPF şi FRF. De asemenea a fost antrenor al echipei Dinamo Victoria în eşaloanele inferioare ale Capitalei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!