Anglia e țara în care s-a „născut“ fotbalul, iar Brazilia e cea care a inventat „Joga bonito“. Astăzi însă, la nivel internațional, avem Spania și restul lumii. Pentru reprezentativa iberică e de pe altă planetă!
După un Mondial american pe care l-a dominat cap-coadă și l-a câștigat de o manieră incontestabilă, Spania își continuă „dictatura“ fotbalistică. Ieri, în prima etapă din Nations League, ediția 2026-2027, Lamine Yamal și colegii săi au bătut și Anglia, în deplasare: 3-2. Rezultatul a reconfirmat că ibericii sunt fără rivali, la ora actuală. Ceea ce reiese și dintr-o statistică extraordinară, de-a dreptul.
Spania a doborât recordul Italiei
Partida de pe „Wembley“, în grupa a 3-a a Ligii A, a prelungit seria meciurilor fără înfrângere pentru naționala Spaniei. În acest moment, selecționata pregătită de Luis de la Fuente (65 de ani) are 38 de partide oficiale la rând în care n-a cunoscut gustul înfrângerii! În această perioadă, spaniolii au înregistrat 29 de victorii și 9 egaluri.
Ca să vedem când a avut loc ultimul eșec pentru Spania, trebuie să ne întoarcem în timp. Până în martie 2024. Atunci, „Furia Roja“ a cedat într-un amical disputat, la Londra, contra Columbiei, scor 0-1.
Prin borna atinsă acum, de 38 de meciuri oficiale consecutive fără eșec, Spania tocmai a doborât recordul Italiei, la acest capitol. Squadra Azzurra, care traversează o criză profundă – a debutat în Nations League cu o înfrângere: 0-2, acasă, cu Belgia – era până acum deținătoarea recordului mondial de invincibilitate, cu 37 de partide la rând fără înfrângere.
Spania, neînvinsă, a luat două trofee majore
Revenind la naționala Spaniei, seria celor 38 de meciuri oficiale fără eșec a adus două trofee majore pentru această reprezentativă. Vorbim despre Euro 2024 și CM 2026.
La Campionatul European din Germania, ibericii au înregistrat șapte victorii în drumul lor spre trofeu (meciul cu Germania l-au câștigat după prelungiri, cu un gol înscris în minutul 119).
La Cupa Mondială, spaniolii au debutat în grupă cu o remiză albă cu Insulele Capului Verde. Apoi însă, au înșirat șapte victorii, dintre care cea din finală, 1-0 cu Argentina, a fost obținută după prelungiri, cu un gol înscris în minutul 106.
În Liga Națiunilor, Spania e în grupă cu Anglia, pe care tocmai a bătut-o în deplasare, Croația și Cehia.