- Spania - Portugalia 5-3, în finala EURO Futsal 2026
Finală cu opt goluri, care a încheiat spectaculos ediția 2026 a Campionatului European de Futsal, transmis în exclusivitate de VOYO.
După doar trei minute scurse din joc, Spania conducea dubla campioană europeană, Portugalia, cu 2-0, dar tabela arăta, încă o dată, echilibru, după doar șapte minute jucate din ultimul meci al Europeanului de Futsal.
Spania își recapătă coroana de rege al Europei, în futsal
Urmărită de Luis Figo din tribune, finala EURO Futsal 2026 a marcat doar a doua înfrângere a Portugaliei în finalele europene de futsal.
Spania are, de asemenea, doar două eșecuri în finalele de European, dar a jucat, în total, zece, cu șase mai multe decât țara vecină, Portugalia.
- Dacă ar începe așa orice finală? Urmărește mai jos cele patru goluri marcate în șapte minute, într-un start nebun de meci între Spania și Portugalia
Antonio Perez, hattrick și pasă de gol în finala EURO Futsal 2026
Golul înscris de spanioli în ultimul minut al primei reprize i-a descurajat pe lusitani doar câteva clipe; la jumătatea reprizei secunde, Portugalia reușea să egaleze pentru a treia oară, însă acela avea să fie și ultimul scor la care portughezii au mai putut spera, cu adevărat, la o „triplă consecutivă” istorică în Europenele de futsal.
Antonio Perez, cu trei goluri și o pasă de gol, a fost ales „omul meciului” finalei EURO Futsal, fiind și omul care a înscris golul de 4-3, decisiv, în cele din urmă.
- Croația - Franța 5-5 (6-5), în finala mică a EURO Futsal 2026
Croația termină în premieră în top 3 un Campionat European de Futsal
- Franța, pentru prima oară în istorie, într-o finală de european de futsal.
Cu câteva ore înainte finalei mari, Croația și Franța au arătat entuziasmul de fi ajuns în premieră în finala unui campionat european de futsal.
S-au înscris 10 goluri, într-un meci încheiat 5-5, dintre care, cel mai dramatic, marcat de Franța, la ultima fază a meciului.
Delirul i-a transportat doar până la loviturile de departajare, unde Franța a pierdut în rundele suplimentare, în urma singurului penalty ratat: Mamadou Touré a trimis mingea mult peste poartă, consemnând o ratare neașteptată și decisivă.
- Urmărește penalty-ul trimis „pe Lună” de Franța: Croația, loc 3 la Europeanul de Futsal.
Toate câștigătoarele Campionatelor Europene de Futsal
- 1996: Spania
- 1999: Federația Rusă
- 2001: Spania
- 2003: Italia
- 2005: Spania
- 2007: Spania
- 2010: Spania
- 2012: Spania
- 2014: Italia
- 2016: Spania
- 2018: Portugalia
- 2022: Portugalia
- 2026: Spania
Spania este cea mai titrată țară din istoria Europenelor de Futsal, cu opt trofee câștigate.
Pe locul doi se regăsesc, la egalitate, Italia și Portugalia, cea din urmă dominând recent fotbalul în sală.
Locul trei este ocupat de Federația Rusă, cu un titlu și alte șase finale pierdute, dintre care patru, în favoarea ibericilor.
Ucraina primește „mențiune” în istoria Europenelor de fotbal în sală, jucând două finale, în 2001 și în 2003.
În cei treizeci de ani de istorie, Europeanul de Futsal a văzut doar cinci țări calificate în marile finale: Spania, Federația Rusă, Italia, Portugalia și Ucraina.