Antonio Conte (Napoli) și Simone Inzaghi (Inter), antrenorii celor două formații aflate în cursa directă pentru Scudetto, au fost suspendați și vor urmări din tribune ultima etapă, cea care va desemna regina Italiei.
După un sezon epuizant, plin de răsturnări de situație, unul dintre Conte sau Inzaghi va ridica mult râvnitul trofeu departe de gazon, printre spectatori.
Nebunie pe final: antrenori cu nervii la pământ!
O ironie cruntă pentru tehnicienii care și-au ghidat echipele spre un final dramatic, doar pentru a rata de pe margine deznodământul partidelor decisive: Inter - Como, în cazul lui Inzaghi, și Napoli - Cagliari, pentru Conte. Astfel, unul dintre ei va sărbători, sau va suferi, de la distanță.
Dar Conte și Inzaghi nu sunt singurii "grei" care vor privi de la înălțime ultima rundă a campionatului. Alți trei antrenori importanți au primit interdicție de a sta pe banca tehnică. Marco Baroni (Lazio) a fost și el trimis în tribune și nu-și va putea conduce echipa în duelul crucial cu Lecce, meci care poate decide prezența în viitoarea ediție a Champions League.
Nici românul Cristian Chivu, antrenorul Parmei, nu a scăpat mai ușor. Acesta va trăi cu sufletul la gură, din lojă, partida cu Atalanta, de care depinde salvarea de la retrogradare a "cruciaților".
Sergio Conceicao va urmări și el din tribună ultimul meci al sezonului pentru Milan, "diavolii" fiind deja siguri de locul nouă și de ratarea cupelor europene, astfel că tehnicianul își va lua adio de la San Siro din postura de 'spectator'.