Anii 2000 au fost o perioadă complicată pentru România. O bună parte a populației a decis să migreze spre Vest, în dorința unui trai mai bun, astfel că există foarte mulți copii născuți din părinți români în afara granițelor.
Riccardo Radu și-a prelungit contractul cu Juventus
În situația prezentată mai sus se află și Riccardo Radu. Acesta s-a născut la Torino în 2007 și a fost cooptat de juniorii lui Juventus în 2015, pe când avea doar 8 ani. Ulterior, portarul a parcurs toate etapele importante din sectorul juvenil.
Riccardo Radu (19 ani) este văzut drept un jucător de perspectivă, astfel că Juventus i-a oferit prelungirea contractului pe încă doi ani. Portarul nu a stat pe gânduri și a semnat, iar clubul a venit cu un comunicat în acest sens:
„Drumul împreună al lui Riccardo Radu și al lui Juventus continuă. Portarul născut în 2007, de naționalitate română și născut la Torino, și-a reînnoit contractul cu clubul bianconeri până pe 30 iunie 2028.
Radu a crescut în sectorul nostru de tineret – jucător bianconero încă de la 8 ani – ajungând la nivelul Under 20 și jucând peste 40 de apariții în Primavera, dar și trecând în lumea profesioniștilor, atât cu Next Gen (l-am văzut, de exemplu, acum câteva zile între barele de pe Stadionul Allianz), cât și cu prima echipa, la care a fost chemat pentru prima dată în aprilie anul trecut de antrenorul Spalletti.
O călătorie care continuă, așadar, odată cu semnarea unui nou contract ce îl va lega de Juventus pentru încă două sezoane. Hai să mergem mai departe împreună, Riccardo!”, a anunțat clubul italian, conform tuttomercatoweb.com.





