Tehnicianul român a ales să nu anunțe lotul de jucători pentru derby-ul de foc cu AEK Atena, programat duminică, pe "OPAP Arena", păstrând astfel suspansul asupra echipei pe care o va trimite în teren.

Lucescu a primit și trei vești bune

Antrenorul "vulturilor" din Salonic își ține adversarii în ceață, o strategie pe care a mai folosit-o în trecut înaintea partidelor importante. Decizia sa vine într-un context în care a primit și vești excelente de la staff-ul medical.

Conform ultimelor informații transmise de clubul elen, jucătorii importanți Zivkovic, Tsalov și Pelkas au depășit problemele medicale și s-au antrenat normal alături de restul echipei. Singurul indisponibil rămâne Pavlenka, care a continuat programul individual de recuperare.

PAOK a efectuat sâmbătă dimineață ultimul antrenament la baza sportivă din Nea Mesimvria. Ședința de pregătire a fost axată pe ultimele detalii tactice, faze fixe și s-a încheiat cu un meci-școală. Echipa urmează să decoleze spre Atena în cursul după-amiezii, cu o cursă charter.