Aleksander Ceferin este noul presedinte al UEFA | Cine este slovenul care a fost sustinut de Razvan Burleanu

Live Blog
ALEGERI LA UEFA
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 14 Septembrie 2016, 10:35
Data actualizarii: Miercuri 14 Septembrie 2016, 12:13

Osmanlispor - Steaua e joi, ora 22:00, in direct la ProTV

12:10 14 Sep

UPDATE: Aleksander Ceferin este noul presedinte UEFA dupa ce a obtinut 42 de voturi din 55!

"Va multumesc mult. Este o mare bucurie pentru mine, dar si o mare responsabilitate. Sunt sigur ca mica mea tara, Slovenia, este mandra de mine. Sper ca in viitor si voi sa fiti mandri de mine"
a spus Aleksander Ceferin in primul discurs dupa ce a fost anuntat noul presedinte al UEFA.
 

12:09 14 Sep

PORTRETUL LUI ALEKSANDER CEFERIN



Slovenul Aleksander Ceferin este, alaturi de olandezul Michael van Praag, candidat la alegerile pentru presedintia Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), care vor avea loc miercuri 14 septembrie, la Atena, in cadrul unui congres extraordinar.

Aleksander Ceferin s-a nascut la 13 octombrie 1967.

A absolvit cursurile Universitatii de Drept din Ljubljana, potrivit http://www.uefa.com/. A lucrat in cadrul firmei de avocatura a familiei sale, specializandu-se in reprezentarea in instanta a atletilor profesionisti si a cluburilor sportive. Ulterior, a devenit directorul firmei tatalui sau.

S-a implicat in fotbalul local incepand cu 2005, colaborand cu comitetul de conducere al unuia dintre cele mai importante cluburi de futsal din Slovenia, KMN Svea Lesna Litija. in acelasi an, a devenit membru in conducerea clubului de amatori FC Ljubljana Lawyers.

Intre 2006 si 2011, a fost membru in conducerea clubului profesionist NK Olimpija Ljubljana.

in 2011, a fost ales presedintele Asociatiei de Fotbal din Slovenia. Prioritatile mandatului sau au fost imbunatatirea relatiei dintre cluburi si echipa nationala, precum si dezvoltarea centrelor de juniori din tara.

In februarie 2015, a fost reales in fruntea conducerii fotbalului sloven, pentru un mandat de patru ani.

Vorbeste fluent limbile italiana si engleza. Este casatorit si are trei copii.

Aleksander Ceferin si-a anuntat candidatura la sefia UEFA la 8 iunie 2016
 

11:31 14 Sep

A inceput votul! Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, tocmai a votat. Acesta il sustine pe Ceferin.


 

10:55 14 Sep

Italianca Evelina Christillin a fost desemnata reprezentanta UEFA in Consiliul FIFA, fiind singura candidata la aceasta pozitie. Urmeaza votul pentru presedintele UEFA.

Este necesara o majoritate de 28 de voturi din 55 pentru a fi ales noul presedinte UEFA din primul tur. In cazul in care nu sunt atinse cele 28 de voturi, se va trece in turul 2 unde va castiga candidatul cu un numar mai mare de voturi, indiferent de totalul acestora. In caz de egalitate in turul 2 se va trece la turul 3 cu aceeasi regula. Daca se mentine egalitatea si dupa 3 tururi, noul presedinte UEFA va fi ales prin tragere la sorti.

Van Praag este primul dintre candidati care sustine discursul. Acesta isi sustine promisiunile din campanie, spunand si ca problema varstei nu va reprezenta o problema - el nu ar putea fi presedinte UEFA decat 2 ani si jumatate conform actualului regulament. Van Praag doreste sa modifice acest regulament pentru a fi acelasi ca la FIFA, cu o limita de varsta de 75 de ani.

E randul lui Ceferin cel care promite din nou sa includa toate federatiile pentru decizii. Si in cazul acestuia s-a pus problema varstei, insa situatia este diametral opusa cu cea a lui Van Praag, fiind considerat prea tanar si lipsit de experienta pentru aceasta functie de catre sustinatorii lui Van Praag.

10:53 14 Sep

"Sunt sigur ca nu am comis nici cea mai mica greseala si imi voi continua lupta judiciara. Dumneavoastra veti continua aceasta frumoasa misiune - de a servi fotbalul - fara mine, din motive asupra carora nu doresc sa revin", a adaugat fostul capitan al reprezentativei Frantei si triplu câstigator al Balonului de Aur.

"Va multumesc. Va multumesc pentru acesti 9 ani. Cred ca am facut o treaba grozava... Prieteni ai fotbalului, la revedere"
a incheiat Platini ultimul sau discurs.

El si-a dat demisia in luna mai dupa ce a fost suspendat din sport pentru 4 ani pentru incalcarea regulilor de etica. A fost aplaudat de membri prezenti, insa nu ovationat. In ciuda suspendarii, comitetul de etica i-a permis sa apara la eveniment ca "un gest de umanitate".

Platini urmeaza sa primeasca vineri motivatia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, care i-a redus de la sase la patru ani suspendarea sa din toate activitatile legate de fotbal. In functie de aceste documente, fostul star al lui Juventus Torino si al nationalei "cocosului galic" isi rezerva dreptul de a merge in fata tribunalelor civile. Francezul a fost sanctionat in cadrul afacerii legate de plata controversata a sumei de 1,8 milioane euro, din partea lui Joseph Blatter, fostul presedinte al FIFA, in baza unui contract verbal.

10:43 14 Sep

Fostul presedinte al UEFA, Michel Platini, s-a adresat Congresului in startul evenimentului - el le-a spus membrilor ca "are constiinta curata" legat de scandalul in care a fost implicat.
 

10:38 14 Sep

A inceput Congresul UEFA in urma caruia va fi ales noul presedinte al forului continental! Evenimentul poate fi vazut LIVE pe site-ul UEFA (vezi AICI) - favorit la presedintia UEFA este Aleksander Ceferin, cel care se va lupta pentru pozitie cu Van Praag.

Danezul Ebbe Schwartz a fost primul sef al UEFA, din iunie 1954 pana in aprilie 1962 (7 ani si 9 luni). Lui i-a urmat elvetianul Gustav Wiederkehr, care s-a aflat la carma forului timp de 10 ani si 2 luni. Ungurul Sandor Barcs a fost interimar intre iulie 1972 si martie 1973 (8 luni). Italianul Artemio Franchi a condus UEFA timp de 10 ani si patru luni, fiind inlocuit de francezul Jacques Georges, presedintele organizatiei europene timp de 7 ani si 8 luni, pana in aprilie 1990. Mandatul lui Lennart Johansson s-a desfasurat in perioada aprilie 1990 - ianuarie 2007, adica 16 ani si 9 luni. Michel Platini a fost ales pe 26 ianuarie 2007, iar prerogativele sale au incetat pe 8 octombrie 2015, cand a fost suspendat provizoriu din orice activitate fotbalistica.

 

15:14 13 Sep

PE CINE SUSTINE RAZVAN BURLEANU



Federatia Romana de Fotbal a anuntat marti, pe site-ul sau oficial, ca il sustine pe slovenul Aleksander Ceferin in confruntarea acestuia cu olandezul Michael van Praag din cadrul alegerilor pentru presedintia UEFA care vor avea loc miercuri, la Atena.

Presedintele Razvan Burleanu, cel care va vota in numele FRF, a declarat ca presedintele Federatiei de Fotbal din Slovenia, Aleksander Ceferin, va "constitui liantul dintre estul si vestul fotbalistic european"

"Am luat aceasta decizie in urma analizelor si dezbaterilor din cadrul grupului regional de lucru format din 13 asociatii nationale, membre UEFA si reprezentante ale fotbalului din aceasta zona a Europei. inca de la intalnirea acestui grup din luna iunie, la Moscova, am precizat pozitia noastra, pe care am reconfirmat-o cu ocazia intalnirii regionale de zilele trecute, de la Florenta. Programul de candidatura al lui Aleksander Ceferin propune o reforma reala si radicala, proiecteaza UEFA in postura celei mai performante institutii sportive din lume si fixeaza, in premiera, o relatie directa de colaborare cu Uniunea Europeana. Totodata, la nivelul Comitetului Executiv al UEFA, se vor regasi doar presedinti de asociatii nationale in exercitiu, personalitati active in fotbal la nivel national. Alegerea lui Aleksander Ceferin ar constitui liantul dintre estul si vestul fotbalistic european, cu sprijinul si aportul experientei lui Michael van Praag din cadrul Comitetului Executiv al UEFA", a spus Burleanu. 

La Congresul UEFA care se va desfasura miercuri 14 septembrie, la Atena, FRF va fi reprezentata de presedintele Razvan Burleanu si de secretarul general Radu Visan.
 

15:13 13 Sep

MESAJUL LUI CEFERIN INAINTE DE ALEGERI



Slovenul Aleksander Ceferin, candidat la presedintia Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), s-a declarat impotriva unei Super Ligi in Europa si a afirmat ca nu trebuie lasata sa se adanceasca prapastia dintre cluburile bogate si celelalte.

Ceferin a spus ca, in calitate de presedinte al Federatiei slovene de fotbal, stie care este situatia cluburilor mai putin potente financiar, sustinand ca acestea au fost trecute cu vedere in negocierile recente cu privire la schimbarile UEFA.

UEFA a anuntat schimbari in ceea ce priveste Liga Campionilor, fiind oferite mai multe locuri pentru cluburile din Anglia, Franta, Spania, Germania, Italia, in detrimentul altor tari. Acest lucru a crescut suspiciunile ca s-ar dori infiintarea unei Super Ligi in Europa, cu formatii din campionatele puternice.

"Mai intai de toate voi face tot ce este posibil ca aceasta Super Liga sa nu se infiinteze. Nu stiu daca cluburile doresc asa ceva, dar ele sunt impinse catre asta. Toate schimbarile care se fac sunt in defavoarea cluburilor mici sau mijlocii. Cluburile nu stiu nimic din ce se intampla iar acest lucru trebuie sa se schimbe", a declarat Ceferin.

Noul presedinte al UEFA va fi ales miercuri, dintre olandezul Michael van Praag si slovenul Aleksander Ceferin, la al 12-lea Congres extraordinar al forului fotbalistic continental, de la Atena.

Totodata, va fi aleasa si reprezentanta UEFA in Consiliul FIFA, singura candidata fiind italianca Evelina Christillin.

Presedintele UEFA, fostul international francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 pana anul trecut, a primit permisiunea Comisiei de Etica a FIFA pentru a se adresa Congresului UEFA, dupa ce a fost suspendat din toate activitatile legate de fotbal pe o perioada de patru ani. Fostul capitan al reprezentativei Frantei si triplu castigator al Balonului de Aur si-a anuntat demisia de la presedintia UEFA pe 9 mai, dupa verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.

Initial in cursa pentru sefia UEFA s-au inscris trei candidati, insa spaniolului Angel Maria Villar, care activeaza in prezent ca presedinte interimar, s-a retras pe 6 septembrie.

Congresul UEFA va avea loc Grand Resort Lagonissi Hotel din Atena si va incepe la ora locala 10,00, urmand sa se incheie cu o conferinta de presa.
 

15:13 13 Sep

PORTRETUL LUI MICHAEL VAN PRAAG



Olandezul Michael van Praag este, alaturi de slovenul Aleksander Ceferin, candidat la alegerile pentru presedintia Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), care vor avea loc miercuri 14 septembrie, la Atena, in cadrul unui congres extraordinar.

Michael van Praag, presedintele Federatiei Olandeze de Fotbal ("Koninklijke Nederlandse Voetbalbond" - KNVB), este prima persoana care si-a anuntat candidatura la presedintia UEFA.

Potrivit propriului site, Michael van Praag s-a nascut la Amsterdam, la 28 septembrie 1947. Dupa ce a fost un arbitru al KNVB timp de 16 ani, a devenit membru al comisiei de arbitri si al comisiei de disciplina pe zona Amsterdam din Federatia Olandeza de Fotbal.

A fost presedinte al clubului de fotbal AFC Ajax Amsterdam timp de peste treisprezece ani (1989-2003), pozitie pe care a ocupat-o si tatal sau, Jaap van Praag, in anii '60 si '70 (1964-1978). Sub presedintia sa, Ajax Amsterdam a castigat mai multe trofee majore, printre care Cupa UEFA in 1992, precum si Cupa Campionilor Europeni (Liga Campionilor UEFA) si Cupa Intercontinentala, ambele in 1995.

intre 1995 si 1998 a facut parte din Consiliul de administratie al "O'Neill Shoes Europa", iar intre 1998 si 2007 a fost presedinte al acesteia. intre 1998 si 2001, van Praag a fost membru al UEFA Taskforce 2000, iar in perioada 2000-2002 membru al Comitetului pentru Competitii UEFA.

Timp de cinci ani (2003-2008) a activat ca presedinte al Consiliului de Administratie al ligii nationale de fotbal olandeze (Eredivisie).

La 27 august 2008, a fost ales presedinte al KNVB, succedandu-i lui Jeu Sprengers, care a murit la inceputul acelui an.

Din 2009 pana in prezent, van Praag face parte din Comitetul Executiv al UEFA. in cadrul forului fotbalistic european a mai ocupat urmatoarele functii: presedinte al Comisiei de Competitii (2009-2015); vicepresedinte al Comisiei UEFA Hattrick (2009-2015); presedinte al grupului european UEFA operativ (din 2013); vicepresedinte al Comisiei de Competitii de Club (din 2015) etc.

Din 2012 este membru al consiliului Fundatiei Johan Cruyff, iar din 2013 membru al consiliului director de marketing TEAM, al UEFA.

Este vicepresedinte al UEFA, din 30 iunie 2015.

La 26 ianuarie 2015, van Praag si-a anuntat candidatura la sefia Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), dar s-a retras din cursa cu o saptamana inaintea alegerilor, la 21 mai 2015.

Este patronul unui prosper lant de magazine de produse electronice cu multe puncte de vanzare in aeroporturi de pe diferite continente.

Locuieste impreuna cu sotia si fiica sa in orasul olandez Aerdenhout. in timpul liber, canta la pian, tobe, vibrafon si tuba.
 

15:12 13 Sep

VAN PRAAG VS CEFERIN PENTRU SEFIA UEFA



Noul presedinte al UEFA va fi ales miercuri, dintre olandezul Michael van Praag si slovenul Aleksander Ceferin, la al 12-lea Congres extraordinar al forului fotbalistic continental, de la Atena.

Totodata, va fi aleasa si reprezentanta UEFA in Consiliul FIFA, singura candidata fiind italianca Evelina Christillin.

Presedintele UEFA, fostul international francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 pana anul trecut, a primit permisiunea Comisiei de Etica a FIFA pentru a se adresa Congresului UEFA, dupa ce a fost suspendat din toate activitatile legate de fotbal pe o perioada de patru ani. Fostul capitan al reprezentativei Frantei si triplu castigator al Balonului de Aur si-a anuntat demisia de la presedintia UEFA pe 9 mai, dupa verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.

Platini a fost sanctionat de justitia interna a FIFA in cazul privind plata controversata a sumei de 2 milioane de franci elvetieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul presedinte al FIFA, in baza unui contract verbal, pentru o munca de consilier depusa intre 1999 si 2002.

Initial in cursa pentru sefia UEFA s-au inscris trei candidati, insa spaniolului Angel Maria Villar, care activeaza in prezent ca presedinte interimar, s-a retras pe 6 septembrie.

Congresul UEFA va avea loc Grand Resort Lagonissi Hotel din Atena si va incepe la ora locala 10,00, urmand sa se incheie cu o conferinta de presa.

Joi va avea loc o reuniune a Comitetului Executiv al UEFA, la Astir Palace Resort din Atena.

Pana acum UEFA a avut sase presedinti in istoria sa, cel mai lung mandat fiind cel al suedezului Lennart Johansson.

Danezul Ebbe Schwartz a fost primul sef al UEFA, din iunie 1954 pana in aprilie 1962 (7 ani si 9 luni). Lui i-a urmat elvetianul Gustav Wiederkehr, care s-a aflat la carma forului timp de 10 ani si 2 luni. Ungurul Sandor Barcs a fost interimar intre iulie 1972 si martie 1973 (8 luni). Italianul Artemio Franchi a condus UEFA timp de 10 ani si patru luni, fiind inlocuit de francezul Jacques Georges, presedintele organizatiei europene timp de 7 ani si 8 luni, pana in aprilie 1990. Mandatul lui Lennart Johansson s-a desfasurat in perioada aprilie 1990 - ianuarie 2007, adica 16 ani si 9 luni. Michel Platini a fost ales pe 26 ianuarie 2007, iar prerogativele sale au incetat pe 8 octombrie 2015, cand a fost suspendat provizoriu din orice activitate fotbalistica.
 

300x250
ULTIMELE STIRI
300x250
VIDEO PROTVPLUS.RO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!