"Pădurarii", care au încheiat sezonul pe locul 7 în Premier League, sunt marii beneficiari ai deciziei UEFA și vor fi promovați direct în a doua competiție europeană, luându-le fața rivalilor din Londra.
"Pădurarii" au stat ascunși după piersic
Echipa antrenată de Nuno Espirito Santo și-a încheiat sezonul crezând că va juca, în cel mai bun caz, în tururile preliminare din Conference League. Însă problemele de la Crystal Palace, legate de regulamentul privind proprietarii multipli, le-au deschis o ușă la care nici nu visau.
Conform regulamentelor UEFA, locul vacantat de câștigătoarea cupei naționale (Palace) se redistribuie următorului cel mai bine clasat club din campionat care nu a obținut deja o calificare superioară. Astfel, Nottingham Forest, de pe locul 7, este propulsată direct în Europa League.
Interesant este că oficialii lui Forest au fost pe fază încă din luna iunie, când au trimis o scrisoare către UEFA prin care cereau "clarificări" privind situația de la Crystal Palace. "Pădurarii" știau că există o problemă cu acționarul John Textor, care deține și clubul francez Lyon, și au pândit oportunitatea de a profita.
Ironia sorții: patronul lui Forest a fentat regulamentul
Cea mai mare ironie este că și Nottingham Forest are un proprietar implicat în fenomenul "multi-club ownership". Grecul Evangelos Marinakis controlează și colosul elen Olympiakos. Totuși, Marinakis s-a dovedit mai viclean decât John Textor, scriu cei de la BBC. Pentru a evita orice conflict de interese, omul de afaceri și-a diminuat controlul oficial asupra clubului din Premier League, respectând astfel la limită regulile UEFA. O mișcare isteață, care acum îi aduce un beneficiu uriaș: participarea în Europa League, cu toate avantajele financiare și de imagine care vin la pachet.